Multe lucruri îl arătau pe Ioan ca pe un om ales: în primul rând, neamul însemnat și renumit, pentru că era fiu de arhiereu; apoi felul său de viață, nevoința aspră și disprețul față de toate cele omenești, pentru că, trecând cu vederea și îmbrăcămintea și masa și casa și însăși hrana, a petrecut vremea de mai înainte în pustie.
Dar, în ceea ce Îl privește pe Hristos, toate erau opuse, pentru că neamul Lui era neînsemnat – lucru pe care adesea I-l reproșau, zicând: „Nu este acesta Fiul teslarului? Nu se numește mama Lui Maria și frații Lui Iacov și Iosif?” (Mt 13,55). Iar aceea care era socotită a fi patria Lui era așa de vrednică de ocară, încât și Natanael a zis: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” (In 1,46). Și modul său de viață era obișnuit, iar hainele nu aveau nimic față de ale celorlalți, pentru că nu era încins cu cingătoare de piele, nici nu avea haină de păr, nici nu mânca miere și lăcuste, ci trăia asemenea tuturor și lua parte la mesele oamenilor răi și ale vameșilor ca să îi atragă la El. Iar iudeii, neînțelegând acestea, Îl ocărau, după cum El Însuși a zis: „A venit Fiul Omului, mâncând și bând, și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor.” (Mt 11,19)
(Omilii la Evanghelia după Ioan, de Ioan Gură de Aur, vol. 1, PSB 15, serie nouă, trad. Maria-Iuliana Rizeanu, introd. Ierom. Policarp Pîrvuloiu, Basilica, București, 2016