A învins omenia, rafinamentul și buna cuviință

Felicitări Klaus Iohannis! Felicitări români din România, dar mai ales felicitări români din diaspora! Felicitări internauți neobosiți pentru sârgul vostru! Felicitări tineri dragi care, sătui de clișee și minciuni, ați reacționat exemplar! Felicitări celor care, în ultimul moment (poate chiar între cele două tururi) ați realizat în ce văgăună istorică am fi intrat cu Victor Ponta! Felicitări celor care ați sesizat nereguli și ați înaintat plângeri penale! Felicitări celor care, în marile orașe, ați ieșit în stradă! Felicitări tuturor care mai au speranță în aceste vremuri tulburi!
În primul rând, a învins omenia. Coliziunea dintre infatuare și bun simț a fost uluitoare. Poate niciodată nu s-a văzut mai bine lipsa de caracter al lui Ponta decât acum, în interacțiune cu Iohannis. Avea într-un fel nevoie de această confruntare electorală pentru ca mulți români să înțeleagă ce și cum. Mereu la limita legii (și dincolo de ea!), echipa pesedistă a învățat că până la urmă adevărul trimfă. Asta nu pentru că românii ar fi supraoameni, ci pentru că e un principiu hristic.
În al doilea rând, a învins rafinamentul. Puținătatea cuvintelor, sinceritatea cu care au fost rostite, dar și autocenzura atât de necesară într-o astfel de situație, ne-au descris o anume noblețe. Recțiile întârziate din dezbaterile televizate s-au întors în favoarea lui Iohannis, deși mulți ne-am îngrijorat atunci. În comparație cu perorația ieftină a lui Ponta, câștigătorul a dovedit o altă calitate a spiritului și a discursului.
În al treilea rând, a învins buna cuviință. În loc să se acopere de cifre, statistici și invective, Iohannis a ales calea sincerității debordante. Nu e șugubăț și nu se joacă niciodată cu vorbele. Mai mult, își respectă semenii, iar faptul acesta s-a dovedit cel mai bine în războiul electoral. N-a dorit să câștige cu orice preț, n-a încheiat alianțe dubioase. A fost, în felul lui, un singuratic; dar un singuratic stăpân pe sine și pur în fiecare detaliu. Și iată cum, vrând-nevrând, poporul român a primit o lecție de normalitate în plină anomalie politică.
Să mai adăugăm un detaliu. La cât de coruptă e clasa politică românească, un om ca Iohannis trebuia să vină în mod necesar din afara ei. Da, a intrat de puțin timp în sistem, iar ACL-ul încă are nevoie de consolidare, dar nici nu se putea altfel. Chiar acest amănunt arată cât de avansat este putregaiul corupției. Precum o caracatiță de tip mafiot, acest sistem nu putea fi „străpuns” decât din afară. Iar la o asemenea victorie (ca proporții) nimeni nu s-a așteptat. Printre stropii de ploaie, din cer, ne-a zâmbit bunul Dumnezeu!