Pe masa inimii vremelnică
am așezat
pâinea Cuvântului veșnic.
Cu ea în mâini,
țin drumul celor flămânzi,
gata să le înveșnicesc vremelnicia:
„Luați mâncați…”
În albastrul inimii vremelnic
am adunat
mirul cântărilor veșnice.
Suit în carul triumfal,
împart celor obidiți vremelnic
mireasma cunoașterii divine:
„Bucurați-vă întotdeauna.”
În sanctuarul inimii vremelnic
arde lumina
iubirii eterne.
Pe rugul ei, ucid în flăcări
monștrii vremelnici ai pumnilor
cu iureș atroce:
„Iubiți-vă unii pe alții…”
Înveșnicind vremelnicia,
depozitez în inima-mi-chivot:
cuvântul, cântarea, iubirea,
pâine, miresme și flăcări…
Ce simple sunt acestea toate!
Doar ele-mi dau eternitate.
(Ticu Leontescu)