Necanonică (după unii deuterocanonică), absentă din textul masoretic (TM), dar prezentă în Septuaginta (LXX), această carte post-exilică este de o frumusețe aparte. Noțiunile și imaginile sunt izbitor de asemănătoare cu Proverbele lui Solomon, dar și cu alte scrieri din literatura iudaică. Autorul – fiul lui Sirah – face dovada unei cunoașteri prodigioase a Torei, dar și o amplă experiență de viață. Iată câteva referiri asupra tratatului, edificatoare pentru oricine dorește să-l parcurgă:
D. A. deSilva: „Scrisă în Ierusalim în jurul anului 180 î.Hr., încurajează ascultarea de Tora ca singura cale spre onoare și singura modalitate de a găsi adevărata înțelepciune. Ea conține învățături legate de o varietate de aspecte, dar învățăturile ei privitoare la rugăciune, iertare, milostenie și administrarea corectă a bogățiilor au lăsat o impresie de neuitat asupra învățăturilor etice iudaice de mai târziu și asupra Bisericii primare.”
Bartolomeu Anania: „Opera a fost scrisă în ebraică în jurul anului 190 î.Hr., de către fiul lui Sirah, dar nepotul acestuia avea s-o traducă, 60 de ani mai târziu, în limba greacă; aceasta este versiunea care ni s-a păstrat și care a fost adoptată oficial de Biserică. Deși nu a fost nicicând acceptată în canonul ebraic al Vechiului Testament, ea a fost întotdeauna prețuită și citată de către rabini; la urma urmelor, e una din capodoperele literaturii sapiențiale.”
Norman Russell: „Înțelepciunea este pentru prima dată personificată în cartea Proverbelor, unde, trădându-și originile mitologice, ea apare ca însoțitoare a lui Dumnezeu în creație (8.1-36). Cu Ben Sirah, figura Înțelepciunii devine personificarea Torei (24.1-24). Beneficiile pe care le conferă sunt cele ale Legii – și le conferă nu doar exponenților săi consacrați, ci tuturor celor care o iubesc. Ea își înalță fiii (4.11), îi umple cu bucurie pe cei care o caută (4.12) și le dăruiește slavă celor ce se țin strâns de ea (4.13). De asemenea, ea revarsă bunăstare materială casei celui drept (1.17). Însă în învățătura lui Ben Sirah nu se spune nimic despre răsplata de după moarte. Moartea reprezintă sfârșitul: morții nu se întorc (38.21). Nemurirea înseamnă să lași în urma ta un fiu ca replică a propriei persoane (30.4) sau dobândirea unei reputații care durează dincolo de mormânt (39.9).”