Mult mai ușor e să înfățișezi caractere de mare calibru: n-ai decât să împrăștii din gros culorile pe pânză, să zugrăvești ochii negri și arzători, sprâncenele stufoase, fruntea brăzdată de o zbârcitură, pelerina neagră sau purpurie, ca focul, aruncată peste umăr și portretu-i gata; dar toți acești oameni, de care-i plină lumea, care la prima vedere seamănă foarte bine unii cu alții, însă, când insiști cu privirea asupra lor, remarci la ei multe particularități dintre cele mai imperceptibile, acești domni, deci, sunt grozav de dificil de prins într-un potret. În cazul lor, ești nevoit să-ți încordezi foarte mult atenția, să te silești să-ți răsară în fața ochilor toate trăsăturile fine, aproape invizibile și, în general, trebuie să-ți perfecționezi privirea, chiar dacă-i destul de exersată în știința investigației. Există un soi de oameni cunoscuți sub denumirea de inși așa și-așa, nici una, nici alta, nici laie, nici bălaie, cum zice proverbul.
(N.V. Gogol,
Suflete moarte)