Voi toți sunteți astăzi veseli și numai eu sunt trist. Într-adevăr, când îmi arunc ochii peste mulțimea aceasta duhovnicească, când văd această bogăție nesfârșită a Bisericii și când mă gândesc apoi că odată cu trecerea sărbătorii va pleca în grabă și mulțimea aceasta de aici, mă întristez, mă doare sufletul că Biserica, ea care a dat naștere atâtor fii, nu poate să se bucure de ei la fiecare adunare, ci numai de sărbători. Cât de mare ar fi veselia duhovnicească, cât de mare bucuria, cât de mare slava lui Dumnezeu, cât de mare folosul sufletelor, dacă la fiecare adunare aș vedea tot atât de pline sânurile Bisericii! Corăbierii și cârmacii fac totul ca să străbată și să ajungă în port; noi, dimpotrivă, necontenit ne străduim să tulburăm marea vieții noastre, ne scufundăm mereu în furtunile grijilor lumești, suntem prinși de treburile din piețe și de la tribunale, iar aici abia de ne vedem o dată sau de două ori pe an. Sau nu știți oare că Dumnezeu a așezat bisericile în orașe așa cum a așezat porturile în mări, pentru ca să ne adăpostim în ele de vârtejul zgomotelor din lume și să ne bucurăm de cea mai mare liniște? În biserică nu aveți a vă teme nici de furtuna valurilor, nici de năvala hoților, nici de atacul făcătorilor de rele, nici de furia vânturilor și nici de vătămarea fiarelor, căci biserica este liman lipsit de toate acestea, liman duhovnicesc al sufletelor.
(Cuvântare la Botezul Domnului, trad. pr. Dumitru Fecioru, revizuită de Ierom. Policarp Pîrvuloiu, PSB 14, Sfântul Ioan Gură de Aur. Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, Basilica, București, 2015, p. 59)