
Apariția omului duhovnicesc în Hristos e centrul istoriei universale. Sfârșitul sau scopul acestei istorii este apariția unității duhovnicești. Lumea veche gravita spre omul duhovnicesc, lumea nouă gravitează spre umanitatea duhovnicească, adică spre acel „Hristos să ia chip în toți” (Gal. 4.19). Acest scop e atins pe două căi: pe calea desăvârșirii personale și pe calea ameliorării relațiilor sociale. Dacă umanitatea ar fi doar o sumă simplă de indivizi egali și independenți, cea de-a doua cale ar fi de prisos: pe măsura desăvârșirii persoanelor individuale s-ar desăvârși și societatea alcătuită din ei. În realitate însă, între persoană și societate există o dependență reciprocă. Specia există în mod real numai în indivizi, iar indivizii există în mod real doar în cadrul speciei. Societatea se compune din persoane, dar și persoanele trăiesc doar în această adunare și pier în singurătate: umanitatea constă din oameni. Legăturile sociale fundamentale nu depind de arbitrariul personal; din contră, viața personală are drept premisă aceste legături. De aceea, a ameliora umanitatea doar prin acțiunea personală e la fel de imposibil ca și a vindeca un organism bolnav acționând asupra fiecăreia din celulele sau țesuturile lui în parte; înainte ca o astfel de vindecare să poată face doar câțiva pași, bolnavul ar putea muri de câteva ori. Tot așa, umanitatea ar pieri de câteva ori până când fiecare om în parte ar atinge desăvârșirea morală. Singurul bărbat drept care avea în el, ca persoană unică, în mod individual, desăvârșirea și n-avea nevoie de dreptatea socială a fost Cel care înainte să devină om era Dumnezeu. În El era toată dreptatea, dar noi nu ne putem însuși această dreptate în mod individual, ci numai comunitar, împreună cu toată lumea. Fără această comunitate sau solidaritate, însuși principiul uman n-ar putea să susțină sau să-și păstreze autonomia în mijlocul naturii, iar divino-umanitatea ar fi cu atât mai imposibilă. În izolarea sa, omul individual ar fi înghițit de viața naturii, numai omul colectiv poate lupta cu natura și se poate întoarce liber la Dumnezeu. Pentru a înfăptui renașterea întregii umanități, creștinismul trebuie să pătrundă nu numai elementele ei individuale, ci și sociale. Legătura divino-umană trebuie restabilită nu numai la modul individual, ci și colectiv.
(Temeiurile duhovnicești ale vieții, de Vladimir Soloviov, Deisis, Sibiu, 2018, pp. 159-160)