Sunt oameni care încetează brusc să creadă în Dumnezeu. În ceea ce mă privește, observ că încetez, puțin câte puțin, să mai cred în umanitate. Foarte multă vreme ea m-a impresionat cu discursurile, legile, cărțile ei, dar încep s-o văd în adevărata ei lumină tristă, căci este o babă nebună ale cărei crize de ferocitate alternează cu zâmbete. Se crede augustă și venerabilă; uită gustul de sânge pe care l-a avut întotdeauna precum și uriașa ei poftă de nefericire. Să nu-mi spună nimeni că își caută fericirea; este prea evident că îi place scandalul.
(Julien Green,
Jurnal, 3 mai 1943)