Încântarea rugăciunii

Ã

Despre rugăciune se vorbește/scrie mult și se practică puțin. Este o veche sintagmă dar parcă din ce în ce mai actuală. Și în spațiul editorial românesc stăm bine la acest capitol. Cărți și cărticele despre rugăciune le poți găsi în număr tot mai mare pe rafturile librăriilor evanghelice. După știința mea nu cred că toate merită aceeași atenție. Unele nu sunt decât niște ecouri ale altor cărți sau compilații mai mult sau mai puțin inspirate. În această avalanșă editorială există, cred, câteva prezențe notabile.

Una dintre ele este Rugăciunea de la datorie la încântare. Purtând ilustra semnătură a lui J. I. Packer, lucrarea a apărut în 2007 la Editura Noua Speranță din Timișoara. Bine documentată și scrisă cu multă onestitate, cartea se vrea a fi o invitație la închinare. Rugăciunea este văzută ca nucleul dur al vieții devoționale, fără de care nimeni nu poate avea propășire.

Schema ideatică este dată de componentele clasice ale rugăciunii: A – adorare; M – mărturisire; M – mulÈ›umire; C – cerere. DeÈ™i autorul admite că nu există reguli intrinseci, iar închinarea este un act complex È™i intim, admite să plece de la aceste prezumÈ›ii. De-a lungul câtorva zeci de pagini dezvoltă fiecăare componentă în parte. O face sugerând deopotrivă pasaje din Scriptură, dar È™i citate din alte lucrări (în special C.S. Lewis).

Cu toate că în practica evanghelică AMMC respectă această ordine, autorul subliniază un adevăr trist. Abia spre finalul rugăciunilor noastre (deci la partea de cerere), implicarea este maximă. Acolo se pare că punem, în sfârșit, tot patosul de care suntem în stare. Abia atunci agonizăm și ne deschidem inima în cel mai înalt mod. În fapt, după Scriptură, ar trebui ca lucrurile să stea exact invers. Adorarea ar trebui trăită la cote maxime, în vreme ce partea petiționară a rugăciunii ar trebui făcută cu o oarecare detașare.

Cartea este deci echilibrată și aducătoare de înțelepciune. Produce acea cădere pe gânduri atât de favorabilă oricărei închinări. Nu putem merge din inerție pe acest plan. Devoționalul este temelia vieții noastre de credință și chiar temelia slujirii noastre publice. Să-l cultivăm așa cum se cuvine și să nu ne permitem nici un rabat. Rugăciunea este mult mai importantă decât ne putem da seama.

comentariu

Ghiță Mocan

SoÈ›, tătic È™i pălmaÈ™ pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil È™i gata să văd binele chiar È™i unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile È™i iau asupra mea orice povară ce are legătură cu ÃŽmpărăția Lui. Alături de soÈ›ia mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul È™i Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca È™i inevitabilele curiozități – le veÈ›i găsi în conÈ›inutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflaÈ›i mă reprezintă, cu toate frământările È™i modestele mele aprecieri.