Numărul curent al revistei Magazin istoric (iulie 2013) conÈ›ine un articol intitulat Un personaj controversat: Richard Wurmbrand.  Semnat de Grigore Aldescu-Aldea, articolul încearcă să elucideze neclaritățile din biografia acestui mare român. Voi trece în revistă principalele elemente: colaborarea cu SiguranÈ›a începută în 1933; prima condamnare fictivă de 10 ani (în procesul ceferiÈ™tilor); misiunea în urma căreia SiguranÈ›a arestează 45 de opozanÈ›i din interior; excluderea din partid în urma presiunii celor deja condamnaÈ›i È™i care aflaseră cine i-a turnat; după cele două detenÈ›ii succesive, în 1965, pleacă din È›ară datorită fiului său Mihai care – alături de alÈ›i 40 de studenÈ›i – cade la facultate imediat sub linie È™i face cerere de plecare definitivă din România. Acest ultim episod este confirmat – spune autorul – de documentele cu care a operat premierul Maurer, unde apare la un moment dat È™i numele lui Mihai Wurmbrand. ÃŽn felul acesta, plecarea din È›ară a pastorului nu mai este atât de eroică, să spunem aÈ™a. Acestor detalii i se mai adaugă È™i adeziunea iniÈ›ială la comunism (stagiul din Rusia) È™i faptul că, după renunÈ›are, ar fi trădat mulÈ›i dintre liderii sistemului.
Mergând pe această linie, suferinÈ›a lui Wurmbrand este oarecum detaÈ™ată de conÈ›inutul ei strict religios. SusÈ›inută încă timid, teoria aceasta dovedeÈ™te prevalenÈ›a politicului în viaÈ›a È™i detenÈ›iile pastorului. Faptul că a fost atât de activ din punct de vedere politic – indiferent de sistem – aruncă o urmă de îndoială asupra religiozității sale mult invocate. Unii consideră È™i convertirea ca un plan tactic (mai cu seamă că evreii au recurs în istorie la acest tertip) È™i chiar cicatricele prezentate în faÈ›a americanilor ar fi de la operaÈ›iile de plămâni È™i nu de la tortură. Aceste ultime două detalii refuz să le accept, nu pentru că aÈ™ avea dovezi È™i pentru că mi se pare de bun simÈ›.
Acum. Aș vrea să mă fac bine înțeles. Eu sunt un cititor aproape integral al operei lui Wurmbrand, un om care mi-am petrecut multe ore în compania pastorului (prin lectură, mă refer). Îi cunosc în bună măsură liniile de gândire, stilul și multe detalii biografice. În ochii mei, el se bucură de o apreciere înaltă. Doar că, e de bun simț să arunc în dezbatere subiectul tocmai din cauza notorietății lui. Știu că e riscant. E primejdios să semnalezi o altă opinie decât cea cultivată în general. Contez însă pe maturitatea cititorilor mei care nu vor fi deloc pătimași, dar nici superficiali. Istoria, prin natura ei, dezleagă de-a lungul timpului multe enigme. Putem conta pe asta. Vă aștept, totuși, părerile. Aș fi încântat să polemizăm decent și, dacă se poate, constructiv.