În căutarea prietenilor pierduți

Rețelele de socializare conțin sintagme adesea insolite. Pragmatice până la ultimul detaliu, aceste sintagme pot fi supuse și unei analize ușor filozofice. După ce ai prins înțelesul lor imediat, te poți întreba – cu o oarecare melancolie – cum ai putea regândi noțiunea. Una dintre acestea, patentată de Facebook, este: Ajută-l pe Cutărescu să-și găsească prietenii! Veți zâmbi pentru că, între timp, zicerea a devenit o banalitate. Poți igonra acest strigăt după ajutor sau îi poți da curs. Însă, indiferent ce vei face, ea va apărea în mod recurent pe ecran și te va confrunta. Sintagma e programată să fie acolo, iar tu nu-i poți scăpa…

Ce noțiuni introduce această scurtă propoziție?! Avem în primul rând medierea unui posibil ajutor. Nu proaspătul prieten vitual îți cere să-l ajuți, ci rețeaua de socializare (în cazul acesta Facebook-ul). Altruismul unui asemenea gest, mai ales când vine dinspre o rețea virtuală, trebuie notat. Feisbucul s-a informat și el asupra nevoii de prieteni. Știe – cum ne-o spun psihologii – că omul singur cade pradă depresiei. Așa că, iată-l sărind în ajutorul celor fără prieteni. Dar, abia acum vine partea mai interesantă. Ești chemat să-l ajuți pe respectivul să-și găsească prietenii lui. Parcă i-ar fi pierdut ireversibil, parcă nu le mai dă de urmă. Este într-o continuă alergare, într-o căutare febrilă și fără succes. Cum i-aș putea eu cunoaște prietenii reali sau potențiali? Nici cu mine nu știu bine cine e sau nu prieten, să știu pentru el? Greu de înțeles și filantropia asta virtuală.

V-ați dat seama. Fac înadins pe naivul pentru a ajunge unde îmi doresc. Iubirea-prietenie (fileo – cum spuneau grecii) răzbate prin toți porii ființei umane. Când plonjăm în spațiul virtual, ea devine mai acută decât te-ai aștepta. Aici realitatea fizică este pusă la grea încercare, modificată și redefinită. Se pare că virtualitatea are o putere modelatoare asupra realului (înțeles în sens clasic). Lucrul acesta nu e neapărat bun și tocmai de aceea merită supus analizei. Dar, până una-alta, fug să caut prietenii cuiva. Nu mergeți și voi? Să conlucrăm frațește la împrietenirea celorlalți!

 

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.