
De dragul clarității, putem deosebi trei aspecte ale rolului pe care Duhul îl are în procesul de interpretare. Mai întâi, Duhul ne convinge că Biblia este, într-adevăr, locuțiunea lui Dumnezeu, care depune mărturie despre Cuvântul cel viu (și astfel, ne convinge că trebuie să o privim ca pe o unitate). Chiar și în acest aspect al hermeneuticii biblice își are contrapartea sa seculară, în măsura în care interpretarea etică înseamnă citirea în vederea descoperirii intenției autorului. În al doilea rând, Duhul iluminează litera, imprimând asupra noastră forța deplină a acțiunii ei comunicative, adică ilocuțiunii sale. Duhul nu alterează sensul biblic. Dimpotrivă, sensul duhovnicesc este sensul literal înțeles așa cum trebuie. Distincția dintre „literă” și „duh” nu este decât distincția dintre cuvinte și înțelegerea celor citite… Iluminarea are de-a face cu calitatea și cu forța aprecierii noastre față de sensul literal. În al treilea rând, Duhul ne sfințește, și în felul acesta ne ajută să acceptăm ceea ce se află în text, în schimbul preferinței pentru propriile noastre interpretări. Duhul ne eliberează de prejudecățile noastre ideologice și idolatre care ne împiedică să primim mesajul. Făcând lucrul acesta, Duhul eficientizează Cuvântul. A citi în Duh nu înseamnă a adăuga textului un sens nou, ci mai degrabă a îngădui literei să fie – sau, mai bine, a aplica litera șa cum trebui în propria viață. Duhul înțelegerii este eficacitatea Cuvântului, puterea sa perlocuționară.
(Teologia primă, de Kevin J. Vanhoozer, Logos, Cluj-Napoca, 2017, pp. 258)