Gentilețea unei încurajări

G

Cărțile devoționale reiau tema până la epuizare. Prin exemple biblice și istorice, printr-o adaptare directă la viața de zi cu zi, autorii încearcă să ne încurajeze în fel și chip. Să nu ne temem de eșec, de moarte, de necunoscut. Să rămânem tari în bătaia vânturilor, atâta vreme cât Hristos, Domnul nostru, este stăpân peste toate. Nu e rău! Cred că mulți creștini grăbiți, dar onești, își iau din aceste cărți doza suficientă de curaj. Mai rezistă o zi și încă una, luând în piept viața reală cu provocările și subtilitățile ei.

Dar încurajarea poate fi „decupată” și din analele istoriei. Creștinismul nostru milenar ne oferă suficiente personaje și întâmplări care ne pot umple de bucurie. Anumiți oameni și anumite documente ne pot stârni chiar entuziasmul, ca să nu mai spunem că ne pot îmbărbăta cu adevărat. Unul dintre aceste gesturi îl găsim în secolul al II-lea, într-o perioadă când Biserica era lovită de persecuții succesive. Atunci, printre alții, a fost arestat și întemnițat unul dintre cei mai mari învățători creștini: Origen. Un martor ocular – Alexandru al Ierusalimului – care sfârșise în detenție, avea să scrie:

Care și cât de mari au fost suferințele lui Origen în timpul persecuției și cum va ajunge el la capătul acestora, în timp ce demonul cel rău cu întreaga sa armată atacau care mai de care pe acest om și luptau împotriva lui cu toate mașinațiile și cu toată puterea lui, preferându-l pe el tuturor celor pe care-i războiau; care și cât de mari i-au fost supliciile pe care le-a îndurat acest om pentru Cuvântul lui Hristos; lanțuri și suplicii ale trupului, suplicii prin foc, în fundul temniței; în ce chip un mare număr de zile a avut picioarele prinse în cepuri până la a patra gaură și a fost amenințat cu focul; toate celelalte probe la care a fost supus de către dușmanii săi, cu ce curaj le-a îndurat, care a fost pentru el rezultatul tuturor acestora, în timp ce judecătorul se străduia cu toate puterile sale cu zel să nu-i ia viața; cât de multe cuvinte pline de folos a lăsat pentru cei care aveau nevoie de îmbărbătare, foarte numeroasele scrisori ale acestui om le cuprind într-un mod veridic și totodată exact.

Acea „scăpare” a lui Origen (pe care o intenționa judecătorul) nu era o faptă mărinimoasă. Jocul era altul. Fiind o personalitate marcantă a creștinismului timpuriu, executarea sa imediată nu ar fi fost mare lucru. El trebuia adus în postura să renege, să apostazieze, să se lepede în mod public de Hristos. Faptul acesta ar fi fost o victorie mult mai mare decât aplicarea imediată a pedepsei cu moartea.

În fine, să revenim la ideea de încurajare. Acolo, în temnița rece și apăsătoare, Origen primește o scrisoare intitulată Îndemn la martiriu (sau, după unii, Despre martiriu). I-a fost trimisă de Dionisie, episcopul Alexandriei, chiar dacă Origen părăsise acest oraș de 18 ani (la vremea aceea). Admirația de care se bucura în memoria alexandrinilor, respectul crescând și iubirea sinceră au născut un asemenea document. Scriitori ulteriori au preluat fragmente din această epistolă, dovedind ce putere are părtășia frățească în clipe grele. Origen era foarte în vârstă, slăbit de boală și torturi, dar și tracasat de polemici surde, deci încurajarea însemna ceva vital.

Să mai amintim că, același Dionisie, va trimite o scrisoare de condoleanțe după moartea lui Origen. Aceasta va ajunge la Teoctist, episcopul Cezareii și protectorul său în ultima parte a vieții. Sunt gesturi de o maximă gentilețe, făcute în primul rând în timpul vieții și abia apoi in memoriam. Pe atunci nu era simplu, ba chiar riscant, însă când vrei să încurajezi nimic nu te poate împiedica s-o faci.  Să învățăm din această lecție a trecutului!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.