Nu e bine să cădem într-un simbolism gratuit. Nici să alegorizăm în chip deșert nu e bine. Dar totuși, nu pot să nu mă minunez de pieptarul veșmintelor preoțești (Ex. 39.10-13). În ferecături de aur, erau prinse patru șiruri de pietre prețioase după cum urmează:
1. Sardonix, topaz, smarald;
2. Rubin, safir, diamant;
3. Opal, agat, ametist;
4. Crisolit, onix, iaspis.
Câteva dintre aceste pietre prețioase le-am văzut de-a lungul anilor, dar nu pe toate. Și, mai ales, nu le-am văzut pe toate dispuse una lângă alta, într-o aliniere perfectă. Preoții Domnului erau purtători ai valorii maxime. Tot ce era mai scump dintre zăcămintele pământului se afla acolo, pe pieptul lor. „Împovărați” de asemenea sclipiri, acoperiții de mantii luxuriante, fiecare detaliu avea valoare de simbol. Când poporul privea la ei trebuia să înțeleagă, prin mecanismul gesturilor și a obictelor, despre ce este vorba. Evreii trebuiau să fie conștienți de grandoarea Dumnezeului ce-a poruncit toate acestea. Să-L perceapă în calitatea Lui de Creator și Răscumpărător. De asemenea, să-L simtă în inimi drept Judecătorul suprem, Cel care va alege binele din rău la vremea cuvenită.
Vă propun această imagine a splendorii pentru această duminică. Recitiți vă rog denumirea perlelor și, numaidecât, lăsați mintea să se înalțe spre Făcătorul lor. Natura Îl descrie și ea pe Dumnezeu așa cum poate. Este un fel de ecou a puterii Sale nemărginite și ne furnizează ceea ce teologii numesc revelație generală. Sigur că ea nu este mântuitoare, dar poate constitui un indiciu și un argument. Apoi (sau în același timp), să privim spre Hristos Domnul. Lui să ne închinăm, pe El să-L înălțăm și cu El să rămânem mereu.