Dacă tot e sezonul sărbătorilor de mulțumire pe la biserici, de ce n-am oferi și aici o mostră poetică. Primiți, așadar, una dintre cele mai frumoase poezii semnate de Ioan Alexandru și intitulate simplu: Mulțumire.
Nu cred că are nevoie de nici o explicație (cu atât mai puțin din partea mea). O mică indicație de lectură, totuși: observați cum motivele de mulțumire acoperă întreaga paletă existențială. Nu doar cosmosul, ci și ziua propriei înmormântări; nu doar anotimpurile, ci și propriile amintiri… Și așa mai departe…
Și pentru nori, aceste flamuri sure
Ce se târăsc pe culmi și ocolesc
Din miazănoapte către răsărituri,
Cuvine-se adânc să-Ți mulțumesc.
Și pentru ploi și pentru greul vânt
Și pentru zile și nopți și pentru stele
Și pentru vremi și jumătăți de vremi
Și pentru pacea cântecelor mele.
Pentru izvor și pentru vii și stâni
Și ce e dincolo de oseminte
Pentru strămoși și pruncii nenăscuți
Și bucuria-ducerii-aminte.
Pentru zăpezi și crini și pelicani
Și busuioc și fluturi și uitare
Și pentru amintiri Îți mulțumesc
Și pentru ziua mea de-nmormântare.
Și pentru anotimpuiri, luni și ani,
Pentru făclii și spaime și lumină,
Pentru veșmintele de sărbători
În vatra asta stinsă și străină.