Gândul de duminică (18)

G

Adesea auzim despre ușa inimii. Prin această metaforă se descrie plastic una dintre cele mai mari calități ale omului: libera voință. Având cheie doar pe dinăuntru, această ușă a inimii poate fi deschisă doar de persoana în cauză. Nimeni nu poate fi, realmente, vinovat de atitudinea pe care omul alege s-o aibă. Prima și ultima carte a Bibliei ne amitesc și ele despre această ușă. În prima ipostază, Genesa ni-l aduce în prim plan pe Cain, băiatul cel mare al lui Adam și Eva. Răpus de resentimente față de fratele său, Abel, el află din gura lui Dumnezeu că păcatul pândește la ușă. Iminența păcatului este un fapt real și căruia omul trebuie să-i facă față. În a doua ipostază, Apocalipsa ne vorbește de ușa bisericii din Laodicea, aceea la care bate Isus. Sunt două chemări așadar, foarte diferite. Mai mult, sunt două chemări care vin din direcții diametral opuse: una de la Diavolul, cealaltă de la Hristos.

În zi de duminică, atunci când contemplația e la ea acasă, n-am face rău să medităm la inima noastră. Două voci răzbat prin ușa ei. Două chemări care vor să ne seducă în egală măsură. Una ascunde în ea tot binele etern, alta ascunde în ea tot răul. Cărei voci îi cedăm? Ce alegem între pânda Diavolului și ciocănitul discret al lui Isus? Primul urmărește cea mai mică fisură pentru a forța intrarea, al doilea așteaptă mereu disponibil să-i deschidem larg. Între aceste două ipostaze ni se consumă fiecare zi din viață. Suntem, vrând-nevrând, puși în fața unei alegeri perpetue. Suntem stăpâni asupra alegerii, nu și asupra consecințelor. Acestea din urmă năvălesc peste noi precum o cascadă fără nici un stăvilar.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru liberul arbitru. Unii văd aici manifestarea chipului lui Dumnezeu din noi. E un privilegiu să avem această capacitate, dar și o responsabilitate pe măsură. Să ni-l exercităm întotdeauna corect, adică în folosul nostru etern. Să alegem întotdeauna binele, indiferent de împrejuări. E vital s-o facem, e îmbucurător. E visul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Inima noastră are o singură ușă, iar zăvorul e pe dinăuntru. Să fim vigilenți, așadar!

 

comentarii

Lasă un răspuns la gmocan Anulează răspunsul

  • NUMAI CA, versetul din Apocalipsa 3:20, privit in contextul lui, se adreseaza Bisericii din Laodicea, nu vorbeste despre INIMA unui om!!! Nici macar nu apare cuvantul „inima” in text! Asta daca vrem sa fim fideli textului… restul sunt folclorisme! Putem face o paralela, dar imaginea e slaba si, prin urmare, trebuie gasit alt text biblic pentru „usa inimii”… 🙂

    • Ambele detalii ce le aduci sunt valide: nu apare cuvântul INIMĂ și e vorba in Apocalipsa de Biserică. Eram conștient de ele când am scris eseul, dar am ales să fac această paralelă. O exegeză atentă m-ar fi obligat să găsesc un alt pasaj, dar am ales altfel. Finalmente, ideea este aceeași (de asta mi-am permis această incorectitudine conștientă).
      (Te poți rezuma să postezi aici comentariile pentru articole, pe fesibuc nu-ți răspund.)

      • e prima data cand imi raspundeti aici (in ultimele 2 luni) si de aceea va scriam pe facebook… daca e feedback sa fie feedback (si nu cred ca scrieti doar asa sa va aflati in treaba, ci asteptati reactii!)

        de ex, inca astept comentariul dvs la ce am scris privitor la articolul „Chemati sa fie sfinti”….

        multumesc de raspuns si ca, in sfarsit, suntem de acord… 🙂

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.