Riscăm să-L percepem pe Isus drept Cel care a vrut să schimbe lumea. La o lectură sumară a Evangheliilor mai că ai crede acest lucru. Unii chiar dezvoltă ideea în anumite scrieri s-au predici. Ca să fiu sincer, și pe mine mă bătea în urmă cu multă vreme acest gând. E îmbietor și confortabil.
Istoricul Paul Johnson spunea undeva: Isus nu urmărea să schimbe lumea. Scopul Lui era să-i pregătească pe oamenii acestei lumi pentru Împărăția lui Dumnezeu care, sublinia El, nu este din lumea aceasta. Ei bine, ideea mi se pare justă. Oricât ne-ar plăcea să vedem în El un reformator caustic, un revoluționar îndârjit și un maestru patetic, El a decis să fie altceva. A decis să aleagă niște ucenici cărora să le ceară să facă alți ucenici. A mizat pe schimbarea lumii pornind de la o mișcare metanoică a câtorva oameni. Nu a transformat lumea aceasta în Împărăție a lui Dumnezeu, ci a recrutat oameni din lumea aceasta pentru Împărăție. Niciodată nu a emis pretențiile unui restaurator în plan social, ci a spus că lumea se poate schimba doar la nivel personal. A suspectat mereu colectivitățile, dar a încurajat mereu responsabilitatea personală.
Într-o zi de duminică, așa tomnatică precum e aceasta, n-ar fi rău să ne gândim la schimbarea din noi. Dacă Hristos n-a făcut-o, nici noi nu putem schimba lumea din jurul nostru. Putem doar să avem un simț civic rezonabil, dar să nu ne pierdem în iluzii riscante. Putem însă lucra la schimbarea noastră de zi cu zi, la asemănarea noastră cu Domnul Isus. Schimbându-ne noi, fața lumii se va schimba implicit. Fiind noi altfel, vom iradia în jur lumina ce-o primim de la El. Să nu uităm așadar: e vorba despre noi, despre fiecare în mod direct și personal!