În general trăim fără Dumnezeu, fără omenie, în sclavie față de natura inferioară. Ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu, ne separăm de aproapele, ne supunem cărnii. Or pentru viața adevărată, așa cum trebuie ea să fie, e necesar exact contrariul: supunere de bunăvoie lui Dumnezeu, unitate sufletească unii cu alții și domnie asupra naturii. Începutul acestei vieți adevărate e aproape de noi și nu e greu. Începutul supunerii libere sau a acordului cu Dumnezeu este rugăciunea, începutul unanimității între oameni e facerea de bine, iar începutul domniei asupra naturii e eliberarea de sub puterea ei prin înfrânare față de poftele și patimile inferioare. Astfel, pentru a ne îndrepta viața, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne ajutăm unii pe alții și să punem hotar înclinărilor noastre senzuale.
Rugăciune, milă și postire – în aceste trei acțiuni stă toată religia personală sau particulară.
(Fragment din Temeiurile duhovnicești ale vieții, de Vladimir Soloviov, trad. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2018, pp. 13-14)