Numărul de septembrie al revistei National Geographic (ediția română), alocă un spațiu amplu palatelor țigănești din Buzescu, jud. Teleorman. Foarte rar cumpăr revista amintită și asta datorită orientării ei militant evoluționistă. În fine. Acest număr l-am luat datorită exotismului acestui dosar amplu ilustrat.
Răsfoind paginile cu pricina încerc un mic rezumat. Materialul se deschide cu o fotografie de ansamblu. Câteva palate impozante asigură fundalul unei țigânci spre 40 de ani care stropește pavajul. Învelită cu o năframă multicoloră, cu un furtun de pe vremuri, ea încearcă să spele și să răcorească înaintea unei porți de fier forjat. Pătrundem în interior unde ochiul editorului ne încadrează o scară imensă de marmură, străjuită de statuete renascentiste din bronz (probabil). Pe covorul bine centrat stau doi gemeni (Gelu și Edi Petrache), fiecare cu câte un lanț de aur la gât, îmbrăcați modern și cu adidași Nike. Unul poartă ochelari de soare pe vârful nasului, așa ștrengărește. Apar apoi imagini cu ospățul din duminica Paștelui. Mese încărcate până la refuz, multă carne, băuturi fine și multă voioșie. În jurul meselor sunt fotografiați doar bărbați care gesticulează cu sutele de lei între degete. Pășim spre dormitor unde o mamă și-o fică stau tolănite într-un pat matrimonial imens. Lemn masiv, sculptat pe margini, pe noptiere statuete lucioase, iar pe tavan o sumedenie de spoturi luminoase. Să nu uit. Pe peretele din spatele patului o inimă imensă în care se întrezărește o oglindă scumpă. Urmează apoi alte cadre. Predomină sufrageriile, holurile generoase, dar și dormitoare obișnuite, camere de-ale copiilor. Zaharia Bureață, un fel de bulibașă local, întâmpină ziua de Paște cu o cravată țesută din fir de aur solid, mergând la biserică în Hummer-ul personal.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Dai pagina și… stupoare. De la imaginile aurite ce-ți iau ochii, de la benchetuiala boemă a primelor personaje, plonjăm într-o atmosferă precară și sumbră. Ne sunt prezentate – drept comparație – imagini dintr-o locuință vecină cu palatele, tot cu țigani simpatici dar foarte săraci. Ca tacâmul să fie complet, ne sunt prezentate în final câteva corturi țigănești. Jovialitatea e la ea acasă și în această parte a așezării. Fără condițiile luxuriante ale celor dintâi, aceștia din urmă își rezolvă destinul cum știu mai bine. Un detaliu m-a impresionat: într-o bucătărie jalnică, o fetiță dansează dezinvoltă și fericită alături de familia ei.
Ce să spunem la final?! Înțeleg că acest material apare și în ediția englezească. În felul acesta, detaliile picante ale materialului a și ajuns deja sub ochii a milioane de cititori. România va fi văzută de foarte mulți prin prisma acestor palate țigănești. Nu spun că e rău, Doamne ferește! Spun doar că e o variantă reducționistă. Dar cine mai face filozofie când subiectul e așa incitant iar pitorescul temei e izbitor. Ba chiar aș merge mai departe. Nu știu de ce am senzația că, răsfoind din nou materialul, viața atât de polarizată a țiganilor din România este o miniatură pentru viața noastră, a tuturor. În fond, cam asta-i România în ansamblul ei: câțiva se lăfăie în palate (mai mult sau mai puțin ridicole), iar o majoritate covârșitoare își duce traiul de azi pe mâine. Și cum editorul nu-și putea permite să așeze întreaga țară în paginile viu colorate ale revistei, a luat o felie reprezentativă. Bravo! Sunt curios ce va urma…