N-a ieșit nici un favorit. Presupunerile s-au dovedit – și de această dată – incorecte. Cardinalii au decis diferit de așteptări, însă au decis inteligent. L-au adus pe cardinalul Jorge Mario Bergoglio din Argentina sau, în cuvintele sale, de la capătul lumii. Călugăr iezuit cu o biografie impunătoare, Bergoglio a devenit Papa Francisc I. Este cu ceva mai tânăr decât a fost cardinalul Ratzinger când, în 2005, era ales papă. A făcut o bună impresie la prima apariție în această postură. A reușit să transmită un mesaj simplu, articulat și cald. Fără îndoială că valul de simpatie ce-l va înconjura în următoare perioadă e legată și de originile sale italiene.
Sunt convins că avem aici o mișcare strategică însemnată. Biserica Romano Catolică a dovedit cu acest prilej cum o decizie trebuie să țină cont de detalii ce scapă majorității. Două sunt elementele pe care le-aș aminti. În primul rând, locul secund pe care Bergoglio l-a ocupat în preferințele celuilalt conclav. Să nu uităm că el a avut cele mai multe voturi, după Ratzinger. Se putea ignora acest amănunt?! Se pare că nu. Cardinalii erau oarecum obligați (moralmente, evident) să așeze în scaunul pontifical un fost pretendent ce a avut șanse reale acum opt ani. În al doilea rând, declinul catolicismului în America Latină. Avântul neoprotestantismului în acea parte a lumii (în special a penticostalismului) a fost un motiv de îngrijorare și pentru Benedict XVI. Tot aici aș încadra și referința proaspătului papă la evanghelizarea lumii.
Aceste elemente, alături de altele, au constituit cred puncte forte. Sigur vor apărea detalii tot mai interesante despre trecutul lui Francisc I și vom reveni când vom simți nevoia. Până atunci, să remarcăm noutatea unui suveran pontif ne-european, dar care se face atât de plăcut la Roma.
Penticostalismul reprezinta numai un jaf, cu aspect de religie.
Fiecare are drept la opinie.
Asta nu înseamnă că împărtășesc cele scrise.