Frământările unui traducător: Dumitru Cornilescu

F

„Pe când lucram la traducerea Noului Testament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, am căpătat cu totul alte convingeri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul este ceva foarte rău înaintea lui Dumnezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva: „Ce este păcat?”, i-aş fi răspuns: „Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.” „Cine este un păcătos?” „Ucigaşul este un păcătos şi locul lui este la închisoare. „Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa jude-căţii” (Matei 5:22) am rămas uimit, fiindcă ştiam că oricine se mânie în fiecare zi. Dacă ai de-a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. şi dacă oricine se supără, nu se poate să fie aşa de grav. Nu puteam să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe. Când am ajuns la versetul din epistola către Romani care spune că: „toţi au păcătuit…”, nu m-am putut împăca cu el, fiindcă ziceam: „eu cunosc foarte multe persoane caren-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt la închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc măcar pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost la închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos.” N-am putut înţelege nici versetul acesta; l-am lăsat şi am trecut mai departe. Când am ajuns la celălalt verset: „Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…” m- am înfuriat puţin pe versetul acesta, „asta n-o potcrede”, mi-am zis eu. Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind cărţulii, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o lucrare foarte frumoasă: traduc Biblia în limba poporului meu. Ce vreţi mai mult? Dar atunci de ce spune Biblia că ,nu este nici unul care să facă binele”, când eu văd că e măcar unul, acel unul… sunt eu însumi. N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că „plata păcatului este moartea „, am zâmbit şi am zis: „Este cu neputinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată este aceea, dacă fiecare o capătă? „Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe. Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20:14, care vorbeşte despre „a doua moarte”, adică de iazul de foc, mi-am zis: „Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i grozav! Aş vrea să ştiu cine este acolo în iazul de foc.” Şi când am văzut că în iazul de foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20:8), mi-am zis:, foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo pentru că sunt mari păcătoşi.” Apoi am cercetat mai de aproape tot versetul, ca să văd cine mai este acolo. şi spre marea mea uimire am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii. „Cum”, mi- am zis eu: e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pedeapsă ca uciderea ? Doar fiecare spune minciuni în fiecare zi. şi nu numai una, ci mai multe şi de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe. Şi dacă este aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă când eşti acasă şi vine cineva să te vadă şi nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună. Aşa căacumm-am încredinţat de-a binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergeam spre iazul de foc.” Atunci a început să-mi fie frică şi îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului.” Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul de foc. Am cercetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela din epistola către Romani care spune că „toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată”, am zâmbit şi am zis: „ Ce ciudat! Cartea aceasta este plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în iazul de foc şi acum deodată, iată-ipe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care este deosebirea?” Şi citind mai cu luare aminte versetul acesta am văzut că era o deosebire. Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată”, dar prin credinţă în sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca o jertfă de ispăşire pentru păcate.” mi-am zis eu, „adevărat? Pentru păcate a murit Hristos? învăţasem la şcoală că El a murit pentru păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:2). Dar ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Da, dar dacă a murit pentru păcatele întregii lumi, mi-am zis eu, a murit şi pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume. Oricum ar fi, mi-am zis eu, văd din cartea aceasta că există o iertare a păcatelor, că Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta este şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi merge la judecată, voi zice lui Dumnezeu: «Doamne, nu cunosc decât Cartea aceasta. Tu ai zis că este Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine şi dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cuvântul Tău.» Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor. Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi… Şi acum este un Mântuitor viu. „Bun”, mi-am zis eu, „tocmai asta este ce- mi mai trebuia, îmi place să am o persoană vie căreia să-i pot vorbi. „Dar cea mai mare bucurie a mea a fost când am descoperit că El nu este numai un Prieten viu căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să biruiesc păcatul, fiindcă El a înfrânt puterea Vrăjmaşului, prin înviereaLui. „Bine”, mi-am zis eu, „dacă lucrul acesta este adevărat, – şi văd că este adevărat – vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu vreau să mai trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.” Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu putem altfel, că trebuie să păcătuim, aşa că înţelegeţi ce bucuros am fost când am descoperit că există o astfel de putere ca să biruieşti păcatul. Astfel L-am luat pe Domnul Isus ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El este şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El este stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noştri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „Dacă Pavel a fost rob şi eu trebuie să fiu rob.” Şi aşa L-am luat ca Domn şi Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. şi ce Domn şi Stăpân minunat este El, căci te poţi încrede deplin în El! Aşa m-am întors la Dumnezeu. Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dumnezeu. Ştiam că de acum toate trebuiau să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care a trebuit să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „ Traducerea de până acum este făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o altă traducere făcută de omul cel nou. ” Am început traducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: „Se poate? Să fie adevărat?” ci cu alte întrebări şi anume: ,Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea ? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce nu am? Dacă da, slavă Domnului!”

(Dumitru Cornilescu despre travaliul propriei traduceri a Bibliei)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.