Tot românul cu minte se aștepta la o campanie electorală destul de scabroasă. Însă, nu aduce anul ce aduce luna, iar pe plaiurile noastre săbiile sunt mai tăioase decât la alții. Iat-o pe d-na Gabriela Vrânceanu Firea ieșind la atac. Iar cum o polemică pe probleme concrete este ceva prea dificil, dânsa face atacuri la persoană. I se pare primejdios ca d-l. Klaus Iohannis, unul dintre candidați, să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat fără a fi (încă) tată. În gândirea ei neaoșă, omul nu-i deplin dacă nu parcurge toate etapele vieții. Sigur, are înțelegere față de motivele de ordin fiziologic, dar și atunci există o soluție: adopția. Într-un fel sau altul, Iohannis trebuia să-și rezolve această problemă înainte de a visa la Palatul Cotroceni.
Ei bine, eu cred că bătăioasa politiciană s-a cam pierdut cu firea. Replică mi se pare un exces, o ieșire viscerală impardonabilă și care aduce numai rușine. Lumea civilizată a învățat demult să polemizeze în jurul ideilor și să nu recurgă la recuzita personală a celor implicați. E jenant să fi atât de indiscretă încât să transformi un amănunt biografic într-un delict național.
Să ne aducem aminte că am avut până acum destui tătici în fruntea țării. De-ar fi să ajungă Iohannis președinte, ar fi măcar primul fără copii. Sigur că nici asta nu l-ar califica în sens strict, dar măcar ar ajuta la exotismul temei. Văzut-am cu stau lucrurile și cu odraslele prezidențiabililor de până acum, dar și cu cei din linia a doua, ca să zic așa. Poate acest presupus handicap ar putea simplifica întreaga schemă a puterii. Oricum, putem rămâne consternați cum un detaliu de familie devine cap de afiș într-o luptă ce pare a se purta în junglă și nu întrea oameni ai secolului XXI.
Firea se pierde cu… firea
F