Tatăl meu avea o viziune foarte simplă, clară și bine definită asupra scopului vieții umane. În tinerețea mea, îmi spunea adesea că aspirația fundamentală a fiecărui om ar trebuie să fie cucerirea libertății sale interioare, iar în consecință, fiecare ar trebui să-și pregătească o bătrânețe fericită. Considera că nevoia imperativă și absolut necesară de a avea acest scop în timpul vieții ar fi fost atât de evidentă, încât ar fi trebuit să fie înțeleasă de oricine, fără să fie nevoie să bătă apa în piuă. Însă omul ar putea să atingă acest scop numai dacă din copilărie, până la vârsta de optsprezece ani, ar strânge date pentru îndeplinirea fără șovăire a următoarelor patru porunci. Prima: să-ți iubești părinții. A doua: să-ți păstrezi puritatea sexuală. A treia: în exterior să fi politicos cu toți, fără deosebire, indiferent dacă sunt bogați sau săraci, prieteni sau dușmani, deținători de putere sau sclavi și indiferent de religia căruia îi aparțin, dar în interior să rămâi liber și să nu ai prea multă încredere în nimeni și în nimic. A patra: să iubești munca de dragul muncii și nu al câștigului.
(G. I. Gurdjieff, din cartea Întâlniri cu oameni remarcabili,
Curtea Veche, București, 2014, p. 67)