Fericită ești și tu, seară din urmă, căci în tine s-a împlinit seara Egiptului. Întru tine Domnul nostru a mâncat micul Paște făcându-Și El Însuși Paștele cel mare. Paștele s-a amestecat cu Paște, praznicul s-a unit cu Praznic. Un Paște trecător cu altul netrecător, preînchipuire și împlinire.
Fericit ești tu, locule, căci în tine s-a înălțat cumpăna adevărului întinsă spre amândouă părțile. Două Paște au fost și doi miei, două popoare și două legi. Poporul era ca și Paștele său, miel trecător. Și ca și vremea lui [a mielului] a trecut și a pierit [și poporul]. Mântuirea neamurilor e adevăr care nu piere, căci ea este Mielul care nu trece.
Fericit ești tu, [locule], căci doi ucenici au fost trimiși; și ei au venit și te-au pregătit pentru cina Sa (Mc 14,13). Disprețuite au ajuns templul pe care l-a zidit Solomon și palatul lui Irod. Curăția Și-a ales-o El, și în tine a văzut-o. Sfințenia a ales-o și în tine a găsit-o. Credinței tale a dat prisosul binecuvântării Sale, plata slujirii tale.
Fericit ești, locule al Celui Drept, căci în tine Și-a frânt Trupul Său Domnul nostru. Micul loc s-a făcut oglindă pentru întreaga zidire pe care El o umplea. Mic legământ a fost dat prin Moise din muntele cel slăvit. Dar Legământul cel mare a ieșit dintr-un mic sălaș și a umplut [tot] pământul.
Toate cele făcute de Moise au fost slabe, numai asemănări. Se cuvenea de aceea ca ele să crească, ca să nu fie nesocotite, până ce avea să vină împlinirea lor. Se cuvenea însă măreției Mântuitorului nostru să se facă mică, căci firea Sa cea slăvită nu e cu putință să fie văzută de făpturile Sale fără veșmântul slăbiciunii…
Fericit ești, locule, căci micimea ta a fost așezată înaintea întregii zidiri. Întreaga zidire e plină de ce s-a săvârșit întru tine, și e prea mică pentru a cuprinde acest lucru…
Fericit ești, locule, căci nimeni n-a văzut, nici nu va vedea ce ai văzut tu: Domnul nostru ajuns Altar adevărat, arhiereu, Pâine și Pahar al mântuirii cuprinzând toate numai în Sine. Căci nu e cu putință ca cineva să cuprindă altar și miel, jertfă și jertfitor, preot și prinos.
Fericit ești, locule, căci în tine mielul de Paște a întâlnit Mielul cel adevărat. Preînchipuirea ostenită a intrat aici și și-a aflat odihna ajungând la țelul ei. Fericit sălașul tău în care s-a săvârșit Paștele ce nu cunoaște asemănare. Mielul cel trecător a luat puterea sa să o dea Mielului lui Dumnezeu.
Fericit ești, locule, căci niciodată nu s-a așternut între regi o masă ca a ta, nici chiar în cortul Sfintei Sfintelor, în care erau puse pâinile aducerii înainte. Căci în tine s-a frânt întâia dată Pâinea a cărei Biserică te-ai făcut. Întâiul dintre altare, ajuns așa prin jertfa Ta, întru tine s-a arătat întâia dată.
Fericit ești, locule, căci cununa fraților înconjura în cerc întru tine pe Fiul. Unul era floarea cea aleasă, feciorelnică [Ioan], care din pricina miresmei sale s-a putut rezema la pieptul Său (In 13,23). Toți erau flori slăvite, însă floarea feciorelnică a fost cea dorită, în timp ce neghina împuțită [Iuda] a ieșit din locul acela și odată cu el duhoarea ei.
În tine, locule, s-a închipuit și despărțirea cea nouă, ce va veni (Mt 25,32-33). Căci fiul întunericului [Iuda] a plecat în noapte și a îmbrăcat veșmântul întunecimii înrudite cu el…
În tine, locule, s-a ivit și uimirea între ucenici pentru ceea ce auzeau. Niciodată durerile n-au cuprins o femei în chinurile nașterii cum i-a cuprins jalea aici pe cei doisprezece…
Fericit ești, locule, căci întru tine a fost tâlcuit prin numele săbiilor (Lc 22,37) numele dreptății. Cu sabia care a tăiat urechea [slugii] (Mt 26,51) a desființat legea ce nesocotea cuvintele Sale. Dar Cel milostiv a venit și o tămăduit-o, iar sabiei i-a îngăduit să intre din nou în teacă: simbol al legii celei aspre stăvilite prin arătarea Celui blând.
(Din Imnele Răstignirii, de Efrem Sirul)