
Fericit bărbatul care n-a alunecat cu graiul și care nu e îngândurat de tristețea păcatelor!
Fericit bărbatul al cărui cuget nu-l osândește și care nu cade în deznădejde. (…)
Fericit bărbatul care cugetă înțelepțește și care gândește cu propria-i pricepere, cel ce-n inima lui cugetă la căile înțelepciunii și-i cercetează tainele; o urmărește ca un hăitaș, în căile ei îi stă la pândă; i se uită prin ferestre, îi ascultă pe la uși; i se așază lângă casă, îi înfige-n ziduri un țăruș, își întinde cortul alături și se așază în așezământul fericirii; copiii și-i pune sub acoperământul ei și sub umbrarul ei își află adăpost: sub ea, acolo, ferit e de arșiță și-n slava ei își capătă odihna.
(Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, 14.1-2, 20-24)