Frica de moarte vine din prea multă agitație și neliniște, nu din fericire. Când ne agităm prea mult și ne reamintim brusc de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace și la fericire, privim moartea și o acceptăm într-o altă manieră. Pentru că moartea se află la un nivel mult mai înalt și pare înfricoșătoare doar atunci când este asociată frământărilor lipsite de importanță. Când suntem fericiți cu adevărat, simțim în inima noastră prezența veșniciei. Așadar, fericirea este deschisă morții, ambele fiind asemănătoare, întrucât ating veșnicia. Când suntem tulburați, nu există veșnicie, și de aceea, neliniștea respinge moartea. „Odihnească-se în pace…” – adică în moarte, după cum înțelege un om fericit.
(Din Biografia unui destin misionar, de Alexander Schmemann, notă datată: 21 februarie 1974, p. 80)