Aceste trei cuvinte sintetizează, pe scurt, narațiunea din Matei 28. Dimineața Învierii se deschide cu alergarea femeilor la mormânt. Continuă apoi, într-un crescendo interesant, cu reacția și atitudinea străjerilor. În cele din urmă, după ce Isus Își reîntâlnește ucenicii în Galileea, nucleul noii Biserici primește Marea Trimitere. De fapt, avem în față trei forme de mărturie. Prima, cea a femeilor, este atât de șubredă sub aspect social. Ele aveau un statut așa de șters, iar convingerea lor nu putea fi suficientă pentru a-i convinge în mod deplin pe ceilalți. A doua mărturie, cea compromisă, o atribuim străjerilor. Oameni în exercițiul funcțiunii, ei erau gata să declare ce s-a întâmplat, pentru că nu aveau niciun atașament emoțional față de eveniment. Dar, dincolo de această lecție de onestitate, se ascunde o subtilă iubire de avere și abdicarea de la principiu. Conștienți că susțin un neadevăr, ei vor continua să arunce pe piață zvonul furtului, în loc să susțină miracolul Învierii. A treia mărturie vine, de atunci încoace, din partea Bisericii. Însărcinați de Hristos însuși, împuterniciți de Duhul Lui, oamenii Bisericii trebuie să ducă mesajul Învierii dincolo de inadaptarea femeilor și de duplicitatea străjerilor. Pe umerii ei apasă, de veacuri, această responsabilitate.
De Ziua Învierii, acum când inimile ne sunt mai sensibile și mințile mai receptive, îngăduiți-mi să pledez pentru o Biserică Mărturisitoare. Pe Hristos trebuie să-L arătăm lumii, nu pe noi și micile noastre tipare. Or, dacă lucrul acesta e posibil, atunci numai Învierea Lui poate fi motivul. În această zi când timpul se oprește, să ne gândim la femeile bucuroase, la străjerii lași, dar și la ucenicii entuziasmați. Să fim și noi ca ei, ca aceștia din urmă. HRISTOS A ÎNVIAT!