Nu vă putem uita. Nu avem voie să vă uităm. Chiar dacă anii se adună, la 17 decembrie 1989, într-o învălmășeală cu deznodământ incert, voi ați avut curaj. Ați ieșit cu piepturile goale în fața armelor. V-ați asumat riscul de a schimba istoria, plătind cutezanța cu preț de sânge. Ați transformat centrul Timișoarei într-o arenă de luptă, o luptă pentru libertate și demnitate. Știm, nu doar în fața Operei s-a murit. Eroi au căzut și în zona Podului Decebal și pe Calea Lipovei. Dar nu numai. Nu v-ați temut de tancuri și nici de amenințări. Cu piepturile goale, ați oferit drept preț propria viață (se putea un preț mai mare?!). De câțiva ani tot numărăm eroii și nu suntem încă siguri să nu fi scăpat pe cineva. Discursul anticomunism a devenit un blazon al firavei noastre democrații. Și totuși, privind strict la acea zi, suntem mândri de voi.
Scânteia ce n-ați lăsat-o să se stingă a aprins alte orașe. Un fenomen izolat, a devenit în doar câteva zile de neoprit. Ne-ați arătat că se poate, ați fost sămânța altor eroi cu care nici măcar nu vă cunoșteați. Există oare o solidaritate mai puternică decât cea revoluționară?! Pe străzi, în piețe și în orice alt loc public, românii își recâștigau România. Torța ridicată în orașul de pe Bega a aprins un foc imens care avea să răstoarne ceaușismul. Cine ar fi crezut?! Cei care încă vă plângeți morții, urmași ai eroilor noștri, primiți din partea noastră cea mai aleasă prețuire. Cred că de atunci până azi n-a fost ușor, iar frustrările v-au biciuit inima. Știu că nimic nu vă poate consola dar, cu toate astea, vă iubim din toată inima.
Vrem să iubim libertatea care pare pe an ce trece o banalitate. Vrem să nu ne uităm eroii, pe primii noștri eroi decembriști. Vrem să punem în mintea copiilor noștri frânturi dintr-o istorie care n-are voie să fie uitată. Felicitări, dragi timișoreni!
din pacate, o jertfa cam in zadar, in foarte multe aspecte!
Tot ce au produs aceasta revolta a dus ulterior la o „lovilutie”, de fapt!
din nou din pacate, cu toate trairile sincere din acele momente, trebuie sa constat ca a fost “lovilutie” (o lovitura de stat prost mascata combinata cu o revolutie spontana cica, dar de fapt provocata si regizata din umbra!)
Cu toate acestea, totul a fost si este sub controlul lui Dumnezeu… dar „magaria” comunistilor ce au ramas la putere ca neocomunisti prost mascati ramane o pata neagra…asta e cand e vorba si de responsabilitatea omului!!
ptr o trezire la cruda realitate, recomand pe langa cartile lui Grigore Cartianu sau Alex Stoenescu, si urmatoarea postare:
http://drezina.wordpress.com/2013/12/16/revolutia-romana-comemorare-subiectiva/
adevarul este ca am cam fost dusi de nas…:)
Îmi place ideea de LOVILUȚIE. Cam asta cred și eu. Am avut o revoluție furată/confiscată. N-am fost în stare să ne croim (cu adevărat) o altă soartă… cum ne cheamă imnul.
Dar, dincolo de aceste mâhniri, să nu-i uităm pe martiri. Să nu-i uităm pe cei care, cu cele mai sincere gânduri, ne-au făurit libertatea în vremuri de mare răstriște.
pai…martirii au picat in capcana… ei chiar nu sunt vinovati..ei au fost sinceri…:)
cat despre confiscare, nu prea aveau ce sa ne confisce, deoarece, la urma urmelor, strada a fost provocata tot de ei….:)