Cred că se pot distinge următoarele faze în evoluția fiecărei civilizații:
- Prima fază sau faza larvară: o energie latentă împinge triburile, neamurile să se unească, să se miște. Ele intră în contact, cel mai adesea violent, cu alte grupuri, cu alte culturi pe care le copleșesc (aproape întotdeauna lăcomia îi atrage spre culturile superioare). Noua civilizație este încă informă. La drept vorbind, ea nu există însă și nu se știe dacă va exista vreodată. Apar numai un elan și o solidaritate;
- A doua fază sau faza de formare: într-un anumit spațiu, se degajă un stil comun și, în ciuda luptelor intestine, ansamblul este animat de o mare forță de expansiune (aceste două faze reprezintă vârsta eroică a civilizației pe cale de a se naște);
- A treia fază sau faza de înflorire: stilul se precizează în centrele urbane și se conturează o organizare politică mai mult sau mai puțin uniformă; ansamblul este încă divizat din punct de vedere politic, dar expansionismul este la culme;
- A patra fază sau faza luptei pentru hegemonie: pentru a relua o expresie consacrată în istoria Chinei, este vorba de era „regatelor combatante”; principalele unități culturale, principalele state își dispută imperiul, supremația asupra lumii lor;
- A cincea fază sau faza imperială: unul dintre combatanți iese învingător din competiție; pacea este pentru un timp asigurată; avem de-a face cu o eră de stabilitate și prosperitate, de uniformizare a artei și gândirii. Urmează apoi scleroza.
(Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor, de Neagu Djuvara, ediția a III-a, Humanitas, București, 2006, p. 28)