Nick Vujicic este deja un autor cunoscut în România. Cărțile lui (inclusiv cartea tatălui, Boris) s-au bucurat de bune traduceri și prezentări. Prin biografia impresionantă, cumințenia ideilor și jovialitatea stilului, Vujicic reușește să cucerească. Oameni de condiții diferite, veniți din spații confesionale variate se contectează rapid la povestea acestui bărbat fără mâini, fără picioare.
Urmând un program editorial riguros, Editura Scriptum (Oradea) ne-a oferit anul trecut (2017) o altă carte savuroasă, exclusiv autobiografică. Este vorba de Dragoste fără limite, de Nick Vujicic secondat (cum se putea altfel!) de Kanae, iubita lui soție. Nick se face aici vulnerabil până la detaliu, povestindu-ne despre frustrările și complexele adolescenței, apoi despre devenirile tinereții, pentru a ajunge la miezul descrierii: cum a cunoscut-o pe ea, cum s-a(u) îndrăgostit și cum s-au căsătorit în cele din urmă. Atipismul acestei relații – ținând cont de situația lui particulară – este amplificat de apariția copiilor, un element de o duioșie aparte.
Impresionează naturalețea cu care sunt descrise trăirile cele mai emoționante. Uiți adesea că e vorba de o persoană cu nevoi speciale, lăsându-te prins de firul impresionant al poveștii. Până și banalitățile capătă culori vii, plasate întotdeauna într-un decor fermecător. El, ea și ai lor devin efectiv personaje într-o piesă de teatru bine jucată, dar totuși oameni normali și candizi. Fiecare scenă e de un romantism și un umor aparte. Ai impresia că citești povestea de dragoste a unor copii mari, a unor oameni ce și-au păstrat puritatea interioară intactă. N-au cules din drum decât florile cele parfumate, lăsând în urmă toate buruienile amare. Totul este evaluat pozitiv, cu așteptare de mai bine și mai frumos.
Indirect însă, această carte este o splendidă pedagogie. Deși nu-și propune să te învețe ceva, desprinzi totuși învățăminte prețioase. Mi se confirmă, din nou, că cele mai bune cărți de consiliere maritală o reprezintă (auto)biografiile. Nu te simți agasat și nici dădăcit atunci când citești povestea altcuiva. Dimpotrivă. Ești mult mai deschis și receptiv, gata să te îndrepți și să excelezi.
Aș recomanda-o cu prioritate soților. E scrisă din perspectivă masculină, fapt care mi se pare absolut minunat. Bărbații povestesc greu, târziu, spre deloc… Dar iată, unul ca Nick Vujicic spală rușinea. Într-adevăr, o poveste memorabilă despre dragostea adevărată care cucerește totul.