Am aflat cu o oarecare întârziere despre moartea lui Neil Armstrong – primul om ce-a pășit pe Lună. Avea 82 de ani, iar la începutul lunii suferise deja o intervenție chirurgicală. Starea sănătății lui s-a înrăutățit tot mai mult, amplificată și de vârsta destul de înaintată, iar sâmbătă inima a cedat.
Nu demult am scris despre el AICI. I-am adus un elogiu cu ocazia zilei de naștere (5 august) și v-am invitat să nu-l uităm. Iată cum, la mai puțin de o lună, semnalăm dispariția acestui mare astronaut. Aș vrea să înțelegem că cel plecat dintre noi s-a născut într-o familie modestă și a muncit cu o hărnicie exemplară. Nimic nu i s-a oferit pe tavă, nimic nu i-a fost dat pentru un motiv subiectiv. Propria muncă l-a recomandat întotdeauna și l-a propulsat deasupra majorității. Când a fost desemnat să plece pe Lună (1969) nu a luat acest lucru ca ceva de apucat. S-a bucurat enorm, dar în același timp a conștientizat imensa responsabilitate. Apoi a continuat să fie un om modest și sârguincios.
Biografiile lui nu vor întârzia să apară, mai ales după ce viața i se va fi încheiat. Probabil că fiecare se va strădui să aducă elemente inedite în prim plan. Dar, dincolo de toate, omul acesta poate fi un exemplu de seriozitate si modestie. E omul care face lucruri inedite, care calcă primul pe Lună… dar continuă să rămână cu picioarele pe Pământ. Ce frumos! Să fie cât mai mulți oameni de acest gen.