Am însoțit-o pe Agar în mijlocul pustiei și am văzut modul gentil în care Dumnezeu o scapă. Am fost alături de Avraam într-o altă ipostază. Dar nu numai stăpânul are o fântână, ci și slujitorul: Eliezer. Și acesta din urmă se bucură de providența lui Dumnezeu într-un moment de mare încărcătură. Apoi, trecând peste secole, ne-am oprit împreună cu Moise la câmpia din Madian. Aici Domnul îi va scoate în cale viitoare nevastă, aici va deveni tătic și tot aici va primi perspectiva unui alt destin. În fine, acum vom trece în Noul Testament, oprindu-ne la Fântâna samaritencei (Ioan 4).
Era o zi obișnuită. Spre seară, când căldura se mai dogorâse, când aglomerația se risipea, femeia urca din Samaria înspre fântână. Se aștepta să fie singură în căutarea apei, dar are parte de o surpriză. Un iudeu odihnea lângă fântână, istovit de drum lung. Încercă să-l evite, dar el n-o lăsă. Îi ceru apă, în cel mai natural mod cu putință. O stânjeneală evidentă puse stăpânire pe fața ei. Îi dădu glas: Cum, tu iudeu ceri să bei de la mine, femeie samariteancă? Întrebarea era retorică. De secole nu-și mai dăduser unii altor nici măcar un pahar cu apă. Prăpastia dintre cele două etnii se căscase atât de tare încât devenise de netrecut. Dar misteriosul iudeu nu se dă bătut. Folosește apa ce n-o primise drept premisă pentru un dialog despre o altă apă, cea vie. Femeia este nedumerită însă, rând pe rând, dilemele i se limpezesc. Nu, nu are de-a face cu un simplu iudeu. Are în față un profet care știe totul despre ea. Vede în el și un învățător ce-ar putea-o lămuri cu privire la închinare. Și, în ultimul moment, află un adevăr năucitor: Cel de la fântână e tocmai Mesia. Suspansul atinge cote amețitoare, entuziasmul ei se dezlănțuie. Își abandonează găleata și – în fuga mare – se duce în cetate. În timp ce aleargă strigă în stânga și-n dreapta: Veniți! Cred că l-am găsit pe Mesia! În spatele ei, împreună cu ucenicii, venea și Isus. Vor urma două zile de evanghelizare când mulți samariteni vor recunoaște în El pe Mântuitorul lumii.
Întâlnirea de la fântână transformă locul acela într-o revelație. Pentru moment, în mod neașteptat, aici își va îngropa samariteanca prejudecățile. Tot aici își va recunoaște vinovăția. Închinarea ei va avea o altă consistență după acest moment, ca și percepția ei spirituală. Viața i se va rupe în două, urmând ca acum să înceapă adevăratul ei destin. O trăire la limită e transformată radical într-o trăire cu sens. Ea poartă acum un mesaj mai mare decât propria-i existență. Îl va privi altfel pe Dumnezeu, pe ea însăși, dar și pe semeni. Istovitul călător de la fântână era de fapt Mântuitorul ei și a tuturor celor ce cred în El.