După ce am vorbit de Fântâna lui Agar și Fântâna lui Avraam, iată că a venit rândul fântânii lui Eliezer. Episodul propriu-zis apare în Gen. 24.10-27, într-unul dintre cele mai lungi capitole ale acestei cărți. Servitor de nădejde al patriarhului Avraam, Eliezer este trimis după nevastă pentru Isaac. Acesta ajunge în ținutul cu pricina, lasă cămilele să se odihnească și face o rugăciune. Scena se desfășoară lângă o fântână (v. 11), acolo unde Eliezer se abandonează providenței divine. Brusc își dă seama de anvergura misiunii sale, de limitarea lui umană și de așteptările imense ale stăpânului său. Prin ce procedură va găsi el fata potrivită?! Și dacă, la urmă, toate lucrurile merg prost, iar prestanța lui este pătată?! Riscurile unei asemenea misiuni erau imense, așa că purcede la rugăciune și apoi pune un semn. Prima fată ce-i va răspunde favorabil, care va respecta o convenție numai de el știută, aceea va fi aleasa.
Și iat-o pe Rebeca, fata lui Betuel. Frumoasă și virgină, ea își umple vadra iar apoi dă și lui Eliezer. Se arată de o generozitate specială, oferindu-i acestuia mai mult decât s-a așteptat. Află apoi de identitatea fetei, iar după ce e convins de intervenția lui Dumnezeu, Îi mulțumește. Eliezer vede în Dumnezeul stăpânului său un Călăuzitor perfect și atent la fiecare detaliu. Tot ce urmează după acest dialog, faptul că servitorul e găzduit cu ospitalitate, faptul că Rebeca se întoarce cu el și alte detalii nu sunt decât urmări ale minunii. Dumnezeu intervenise în chip miraculos, iar efectele acestei intervenții vor avea un ecou prelung.
Există câteva lecții ce le putem desprinde din acest episod. Prima ar fi că nimic nu e întâmplător. Cele mai mici detalii ale vieții, chiar inadvertențele, sunt parte dintr-un plan bine ticluit. Totul conduce spre un scop numai de Dumnezeu știut în mod total. Tocmai aici intervine credința, puterea de a acționa înainte de a înțelege. Pas cu pas, Domnul ne călăuzește în chip tainic dar tot mai evident. A doua lecție e legată de dreptul nostru de a-L pune la încercare pe Dumnezeu. Eliezer nu se trage înapoi. El mizează pe promptitudinea unui Dumnezeu puternic și bun. Trebuia să-și ia măsuri de siguranță. Misiunea lui nu putea fi îndeplinică prin metode omenești. Niciodată Dumnezeu nu s-a tras înapoi când omul L-a pus la încercare. Singura condiție este sinceritatea și, apoi, disponibilitatea de a acționa în consecință. De aici decurge și lecția a treia: acceptarea soluției divine. Dumnezeu se implică necondiționat, dar are așteptarea ca omul să se conformeze. Dacă izbânda omului depinde de direcția pe care o dă Dumnezeu, atunci acceptarea soluției este imperativă. Eliezer trebuia să urmeze cursul logic al evenimentelor orchestrate de Dumnezeu. În fine, o ultimă lecție este legată de recunoștința față de Dumnezeu. Când încă minunea e proaspătă, cu gesturi ample și atitudine adâncă, Eliezer îi mulțumește Domnului. Știe că de acolo îi vin toate binecuvântările și că fără intervenția Lui întreaga misiune ar fi fost compromisă. E mare lucru să vezi întotdeauna sursa împrejurărilor favorabile din viața ta.
Fântâna lui Eliezer este, așadar, o locație semnificativă. Aici Dumnezeul lui Avraam vine mai aproape de Eliezer. Aici servitorul vede cum acționează providența și, tot aici, se închină lui Dumnezeu. Obervă cum El se implică în cele mai mici detalii ale vieții și cum viața unui om Îi devine o prioritate. Ce loc plin de învățăminte, ce fântână a minunilor lui Dumnezeu!