Vorbeam AICI despre Fântâna lui Agar. Este prima fântână cu semnificație din Biblie, un loc unde această femeie amărâtă îl recunoaște pe Dumnezeu. Această experiență o va amprenta în mod definitiv. A fost ocazia în care L-a înțeles pe Dumnezeu, când El i-a fost așa de aproape.
Vom merge acum la fântâna lui Avraam. Descrisă în Gen. 21.25-33, ea apare în contextul unei relații interesante. Împăratul Abimelec (unul dintre personajele vieții patriarhului), însoțit de generalul său Picol, îi spune lui Avraam: Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. Rar vom găsi o constatare mai măgulitoare ca și aceasta. Sunt numai câțiva oameni ai Scripturii despre care s-a spus lucrul acesta. Avraam era prietenul lui Dumnezeu, iar lucrul acesta începea să fie observat de toți. Abimelec îi cere să jure că se va comporta amiabil cu el, chiar dacă bogăția și influența lui vor crește. Patriarhul jură dar are un amendament: fântâna. Robii împăratului îi luaseră cu forța o fântână de apă, iar Avraam era nemulțumit. Din invidie probabil, aceștia puseseră mâna pe ce nu le aparținea. Acum era însă momentul socotelilor. Abimelec se recunoaște dezinformat, iar Avraam înțelege. Erau lucruri ce se întâmplaseră fără încunoștințarea împăratului. Drept recompensă, patriarhul primește oi și boi de la Abimelec și încheie apoi un legământ împreună. Întreg episodul se încheie cu o dărnicie. Avraam îi oferă împăratului șapte mielușele din turmă drept dovadă că-i aparține acea fântână.
Oare ce învățătură se ascunde în spatele acestui incident?! Să reflectăm. Remarcăm în mod deosebit însoțirea lui Dumnezeu. Avraam se învrednicește de-o asemenea călăuzire. Oamenii văd lucrul acesta și se minunează. Deși patriarhul era venetic, el prosperă și-și uimește contemporanii. O altă lecție ar fi să așteptăm până vine Abimelec. Dumnezeu va aduce momentul ca ceilalți să ne recunoască, să încheie cu noi un fel de legământ. Și încă ceva. Învățăm să spunem cu onestitate când ceva nu este în regulă. Avraam nu trece sub tăcere situația cu fântâna. Îi aparținea. I se luase pe nedrept, iar împăratul nici măcar nu știa acest lucru. Acum era momentul adevărului. Spusă cu respect și demnitate, orice nemulțumire devine o revendicare legitimă. A umbla cu Dumnezeu nu înseamnă a-ți decima propria personalitate, a te călca în picioare sau a te lăsa călcat în picioare. Un drept trebuie revendicat pentru al (re)dobândi. Însă lucrul acesta trebuie să-l facem ținând cont de providența lui Dumnezeu. El continuă să fie mereu în control!