Familia în obiectiv

Astă seară, începând cu ora 18.00, am participat la o lansare de carte. Este vorba de lucrarea Căsnicia Constuită Corect, scrisă de Marius Govor, actualmente pastorul Bisericii Penticostale Române din Alcanar (Spania). A fost un eveniment frumos, găzduit de Societatea Biblică din România, dar cu o prezență îngrijorător de slabă. Alături de autor, ne întrebam și noi cum e posibil… Nu îmi plac explicațiile reducționiste, nu cred în varianta nu se mai citește deloc, dar totuși au fost așa de puțini deși mediatizare s-a făcut. Fără a intra în prea multe detalii, cred că este vorba de COMODITATE. Cred că suntem așa de comozi încât vedem anunțul pe feisbuc, îl auzim la Radio Vocea Evangheliei, dar preferăm să citim impresii și să vizionăm fragmente după. Trăim post factum mai toate evenimentele la care, cu un minim efort, am fi putut participa.

În scurta mea alocuțiune, am citit celor prezenți poezia ZIDUL, scrisă de un autor necunoscut. Personal o găsesc cea mai profundă poezie care atinge tema vieții de familie. V-o scriu mai jos cu drag și speranță:

Tabloul lor de nuntă de pe masă îi privea în bătaie de joc,

Pe aceștia doi ale căror inimi nu se mai apropie una de alta.

Trăiesc cu o barieră atât de înaltă între ei,

Încât nici cuvinte cu forța unui berbec,

Nici artilerii de atingeri n-o mai pot străpunge.

 

S-au pierdut unul de altul

Undeva, între primul dinte al primului copil

Și absolvirea celei mai mici fete.

 

Peste ani au descâlcit încet

Acest ghem încâlcit numit EU,

Încercând să deznoade fiecare, în secret,

Noduri care nu voiau să se dezlege.

 

Ea plângea uneori seara și implora

Șoaptele nopții să-i spună cine este.

El dormea lângă ea, sforăind ca un urs în hibernare,

Inconștient de iarna grea din sufletul ei.

 

O dată, după ce au făcut dragoste,

Eal a vrut să-i spună cât de tare se teme de moarte,

Dar, pentru că s-a temut să-și deschidă sufletul în fața ei,

I-a vorbit în schimb despre frumusețea trupului ei.

 

Ea a făuct un curs de arte moderne,

Încercând să se regăsească în culori stropite pe o pânză,

Plângându-se celorlalte femei cât de insensibili sunt bărbații.

 

El s-a închis într-un mormânt numit: BIROU

Și-a învelit mintea într-un giulgiu de diagrame,

Și s-a îngropat în clienți.

 

Încet, zidul dintre ei s-a înălțat,

Cimentat cu mortarul indiferenței.

 

Într-o zi, făcând efortul de a se găsi reciproc,

Eu dat peste o barieră impenetrabilă,

Și, retrăgându-se din fața pietrei reci,

Fiecare s-a retras din fața străinului de dincolo de zid.

 

Căci dragostea nu moare într-o clipă, dintr-o singură ceartă,

Nici când trupurile pătimașe nu se mai înfierbântă.

Ci zace gâfâind, epuizată,

Agonizând lângă un zid, pe care nu-l mai poate escalada.