De la creşe şi produse semipreparate la grupuri de suport pentru viitoare, actuale sau foste mame, de la cabinetele de family planning la închirierea lui Moş Crăciun, unitatea privată a familiei se disipează tot mai mult într-un sistem de servicii publice.
Toate acestea m-au făcut să mă gîndesc că familia „post-modernă” tinde tot mai mult să fie alcătuită după chipul şi asemănarea marilor companii. Autonomă, cu un management interior performant care urmăreşte dorinţa „acţionarilor”, externalizînd funcţiile de care se poate dispensa pentru a spori eficienţa, mobilă şi flexibilă în timp şi în spaţiu (se face şi se desface după caz) şi nu în ultimul rînd urmărind fericirea obligatorie a membrilor săi, familia devine şi ea antreprenorială.
Analiza îi aparține lui Vintilă Mihăilescu și este inserată în lucrarea Scutecele națiunii și hainele împăratului, apărută anul acesta la editura Polirom (Iași). De fapt, este o colecție de articole pe care profesorul Mihăilescu le-a publicat în câteva reviste culturale și care, toate, au legătură cu antropologia.
Mi s-a părut genială remarca. Mecanicismul funcțional în care a derapat familia modernă este izbitor. Asemenea unei instituții oarecare, ea se construiește (sau se dărâmă) prin rațiuni contractuale și pragmatice. Taina a fost demult risipită, iar adevăratele resurse demult uitate. Caracterul comercial prevalează în raport cu autenticitatea, iar căsniciile suferă în mod cronic. O reîntoarcere la planul inițial, o aplecare sinceră spre textele biblice ne-ar prinde foarte bine. Când abdicăm în ceea ce privește scopul, toate celelalte detalii cad precum piesele de domino. Dacă tendința este antreprenorială, de ce n-am marca o alternativă viabilă. Se poate merge și împotriva curentului… și e chiar (mai) indicat.