
Ai zice că nu se poate. Cum să imprimi celor mai banale gesturi semnificații de o asemenea înălțime?! Cum să crezi că niște reflexe repetitive și adesea neconștientizate pot deveni „material didactic” pentru un înțeles profund spiritual?! Și încă ceva: cum să crezi că alunecările de-un fel sau de altul, micile ieșiri ale fiecărei zile, pot de veni – și ele (!) – un tezaur de învățătură?!
Deși toate acestea par de necrezut, totuși se poate. Tish Harrison Warren, o talentată scriitoare anglicană, teolog și lider în propria-i confesiune, ne propune ceea ce s-ar putea numi: Liturghia obișnuitului. Practici sacre în viața de zi cu zi (trad. Gabi Giulușan, Ed. Gramma, Arad, 2020). Cartea oferă 11 ipostaze ale unei zile obișnuite, cărora li se găsește un corespondent în liturghia duminicală (anglicană). Trezirii de dimineață i se atribuie botezul (ca trezire la o viață nouă); aranjarea patului îi este asociată rigoarea săvârșirii anumitor rânduieli; prima rugăciune a zilei, cu postura ei reverențioasă, i se atribuie o întreagă teologie a trupului; pierderea cheilor trebuie înțeleasă în „cheia” răbdării și a pocăinței; așezarea la masa de prânz trimite spre masa cea mare a Euharistiei; disputa cu aproapele meu (soțul, soția etc.) revendică învățătura despre pace a Bisericii („shalom”-ul); verificarea corespondenței electronice poate să însemne binecuvântare și trimitere; inerenta enervare din trafic ni-L aduce mai aproape, pedagogic, pe Dumnezeul care nu se grăbește, ci lucrează în timpul Lui; taifasul cu prietenii aduc ceva din părtășia frățească din Trupul lui Hristos; ceaiul tihnit al înserării ne aduce mai aproape atmosfera din sanctuar; pentru ca, în fine, afundarea în somnul binefăcător al nopții să trimită spre noțiunea de sabat/odihnă în Hristos.
Asocieri la care, să recunoaștem, nu ne-am fi gândit. Ce să mai spunem că autoarea, cu o delicatețe feminină, culege din propria viață elemente de o banalitate… izbitoare. Pur și simplu suntem invitați să reflectăm la lucruri, evenimente și chestiuni minore. Tocmai cele pe care nu le băgăm în seamă, în așteptarea adevăratelor trăiri, tocmai acestea sunt valorizate și spiritualizate. Dacă am fi cu luare aminte, atunci tot ce facem de-a lungul săptămânii trimite spre ceea ce vom face, solemn, în ziua de duminică. Sau dacă vreți, invers, tot ce-am făcut duminică (sacramental, liturgic, frățesc) se răsfrânge (ca o rază puternică de lumină), de-a lungul întregii săptămâni următoare.
Noțiunea de „liturghie” este, în această carte, înțeleasă în sensul ei primar: închinare conștientă, riguroasă și perseverentă înaintea lui Dumnezeu. Urcarea fiecărei zile pe piedestalul privilegiat al duminicii. Anticiparea marilor evenimente spirituale pe care, de obicei, le asociem (doar) cu biserica. Avem aici o invitație la a ne multiplica duminicile în mediul nostru de viață, domestic și banal. O carte pentru orice vârstă (deopotrivă biologică și spirituală), o carte care te învață (din nou) să trăiești. Deliciu și înțelepciune!