Subiect din ce în ce mai acutal, autoritatea spirituală este înțeleasă în fel și chip. Doar în spațiul evanghelic sunt două extreme. Unii nu cred că am putea avea, ca și creștini, o autoritate specială. Când îi aud pe alții vorbind despre aceasta cu dezinvoltură îi pun imediat în tabăra fanaticiolor. Alții cred așa de mult în autoritatea conferită de Hristos credinciosului, încât nu mai vorbesc altceva decât despre asta. Aceștia vorbesc de obicei de sus în raport cu prima categorie și-i consideră pe aceștia slabi și inadecvați.
Cartea Autoritate spirituală scrisă de profesorul Charles H. Kraft (Life Publishers, Oradea, 2007) o consider echilibrată. Omul acesta scrie de la nivelul propriei experiențe. Crescut într-o anumită aversiune față de penticostalism, Kraft ajunge să-și dea seama de veriga lipsă: exercitarea autorității date de Duhul. Provocat de slujirea din Africa, față în față cu manifestările grosolane ale diavolului, autorul a realizat progresiv nevoia unei autorități care se cere exercitată numaidecât.
El consideră că noi, în calitate de copiii ai lui Dumnezeu, avem următoarele tipuri de autoriate:
- Autoritatea de a binecuvânta
- Autoritatea de a rupe legăturile
- Autoritatea pentru vindecarea fizică
- Autoritatea pentru vindecarea interioară
- Autoritatea pentru eliberare
- Autoritatea pentru a ierta
- Autoritatea de a învia morții
- Autoritatea asupra duhurilor cu o poziție înaltă
Desigur, se poate glosa ilustru pe marginea celor enumerate. Putem fi pro sau contra. Orice creștin de bun simț este conștient că se poate derapa cu ușurință, chiar dacă la nivel de principiu totul este în regulă. Dar, mă întreb, care dintre noi nu a fost pus măcar odată în situațiile de mai sus?! Cine nu a simțit un imbold puternic în a-și manifesta autoritatea în felul descris de autor?! Probabil că toți am trecut pe aici.
Dacă experiența personală confirmă nevoia de autoritate, atunci nu mai rămâne decât să o folosim cu discernământ. Fără infatuare, în deplină smerenie, credem că Dumnezeu îi protejează pe ai Lui. Mai mult, credem că El își apără pricina, iar în războiul nevăzut putem fi ostași de nădejde. Viața de credință este o bătălie permanentă, deși diavolul ne amăgește că nu e chiar așa. Spiritualitatea practică nu este ceva aplatizat, ceva care curge lin spre destinație. Ea cunoaște o sumedenie de suișuri și coborâșuri, momente imprevizibile și situații stranii. În toate mâna Celui Preaînalt veghează. Să nu ne pierdem încrederea niciodată!
Cu riscul de a fi inclus în prima extremă, îmi voi spune şi eu părerea despre autoritatea spirituală. Trebuie să precizez de la început faptul că nu am citit cartea, astfel afirmaţiile despre aceasta sunt doar o primă impresie creată citind acest articol şi având o oarecare familiaritate cu autorul cărţii.
În primul rând doresc să parafrazez un drag profesor care cu ceva timp în urmă la o şcoală biblică spunea: „Duhul Sfânt nu stă la dispoziţia noastră ci noi trebuie să stăm la dispoziţia Lui. Noi nu putem controla Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Singurul lucru care putem face este să vedem unde D.S. lucrează şi să ne alăturăm Lui.” Spuse acestea încep să privesc cu ochi precaut afirmaţia „exercitarea autorității date de Duhul”. O autoritate care stă la dispoziţia noastră… şi nu noi care căutăm să fim acolo unde El îşi exercită autoritatea. Un principiu care când l-am înţeles mi-a schimbat total viziunea despre creştinism este: „creştinismul nu este magic, creştinismul este mistic”.
Un alt lucru care mă pune pe gânduri este faptul că dr. Charles H. Kraft primeşte această iluminare în Africa, o lume mitologică lipsită de o gândire critică. Din totdeauna Africa a fost şi este lumea superstiţiei, locul în care „diavolul” îşi desfăşoară grosolan lucrarea. Este interesant cum Joel Osteen predică evanghelia prosperităţii în America iar dr. Charles H. Kraft (Reinhard Bonnke şi alţii) îşi exercită autorităţile (vindecare, eliberare, învierea morţilor, autoritate asupra duhurilor) în Africa. Personal aşi face o rocadă cu aceşti predicatori. L-aş duce pe Joel Osteen în Africa şi pe dr. Charles H. Kraft în lumea civilizată. Măcar aşa am rezolva problema Africii şi am elimina toate bolile şi gripele care devin tot mai greu de vindecat în lumea civilizată. Să îmi fie cu iertare obrăznicia.
În acelaşi timp observ în seria de autorităţi un accent puternic pus pe minuni şi nu găsesc autoritatea în predicarea cuvântului care până la urmă este singura care duce la mântuire (credinţa vine în urma auzirii cuvântului).
Un ultim lucru; dr. Charles H. Kraft este unul din promotorii înverşunaţi a mişcării Vineyard, o mişcare carismatică plină de manifestări dubioase.
Sper ca comentariul meu să nu depăşească lungimea articolului.
Cu mult respect şi preţuire.
Apreciez mult comentariul tau, Dodo.
Și eu sunt destul de reținut în ceea ce privește acest gen de literatură. Parcurgând cartea lui Kraft mi-am dat seama de mai multe derapaje. Probabil postarea mea pare favorabilă în mod necondiționat. Nu este așa. Spuneam doar că sunt momente specifice (exceptii, ca sa zic așa) în care Dumnezeu ne poate împuternici să acționăm în felul acesta. Desigur, totul sub acțiunea directă a Duhului lui Dumnezeu.
Domnul sa fie cu tine in toate.