Aștepam și eu – ca tot românul – să văd brand-ul de țară. Dacă toate naținile se îngrămădesc acum în marea competiție din China, e normal ca o țară proaspăt intrată în Europa să aibă și ea o imagine. O mică analiză în cheie personală mi-aș dori. Să începem cu titlul, să conuăm cu imaginile și să sfârșim – românește – cu scandalul.
Explorare, carpatic și grădină iată semantica noastră reprezentativă. La prima vedere pare o invitație draguță și curtenitoare. Deși epoca marilor explorări și descoperiri a trecut, ne încăpățânăm să-i invităm pe toți la noi. Ospitalitatea mioritică răzbește și aici, o ospitalitate reală totuși într-o oarecare măsură. Este un fel de a spune: Vă așteptăm pentru a vedea ceva unic și pentru a vă încărca de energie. Pe lângă explorare avem și noțiunea de carpatism. Privit uneori ca un zid de despărțire între cele două (trei) Românii, lanțul carpatic ne ajută acum. Acest reper montan are o valoare puternică în imaginarul colectiv. De o parte sau de alta a lor, românii au știut să se raporteze simpatic la Carpați. Deși nu la fel de falnici precum Alpii, Carpații noștri împăduriți (cel puțin în poezie) ne străjuiesc acum intrarea în lume. În fine, conceptul de grădină. O grădină de munte, ai spune. Asocierea dintre grădină și Carpați mi se pare un joc ideatic reușit. A lăsa doar muntele era prea sobru și aproape inefabil; a vorbi doar despre grădină mi se pare molatic. Puse laolaltă se îmbină elegant delicatețea cu rigoarea. Cuvinte, așadar, care împreună sună bine, au o oarecare aromă și chiar ademensc oarecum.
Succesiunea de imagini are mult verde. Câmpii, dealuri și păduri, toate acompaniind vechi așezăminte românești și mai ales biserici ortodoxe. Predominanța lăcașurilor de cult ortodoxe prezintă cred o viziune unilaterală asupra României care mai are înca mai bine de zece alte culte recunoscute. Sub aspect stric tehnic, filmul mi se pare prea siropos și fără nerv. În fine… probabil că așa arată ethos-ul românesc.
Dar tacâmul nu ar fi complet fără un deznodământ la fel de carpatin. Ministerul Turismului uită să ia domeniul aferent pentru internet, brand-ul apare înainte cu mai bine de o săptămână înainte de a fi lansat. Apoi, se trezesc anumiți păgubiți care acuză ministerul că nu a plătit drepturile de autor. Să fie blat? Să fie plagiat? Să fie utilizare iresponsabilă a banilor alocați? Oricum ar fi… e jenant. Parca nu suntem în stare de o acțiune frumoasă pe care s-o ducem la bun sfârșit. Parcă mereu ne dăm cu stângul în dreptul sau ne tăiem cu sânge rece creanga de sub picioare. Nu putem ieși în lume fără bâlbâiala specific românească, nu ne putem parcă prezenta cu fruntea sus în fața celorlalți. Mass-media vuiește din nou pe marginea subiectului, iar românul rămâne din nou cu un gust amar. Nu știe cine e de vină, nu știe dacă trebuia alt brand, nu știe dacă e bine că am ajuns în China. Oricum, bine că am ajuns totuși. Să învățăm din greșeli și să încercăm să fim mai riguroși cu ceea ce suntem și facem.