La 28 noiembrie 2012, după o cruntă suferință, ne-a părăsit unul dintre cei mai mari influenți scriitori creștini: Zig Ziglar. Deși cunoscut în mod deosebit pentru conferințele și lucrările sale devoționale, Ziglar a avut o paletă mult mai largă de preocupări. Baptist practicant, scriitorul american a lăsat în urmă o operă de mare impact sub aspect educațional. Totuși, n-a fost doar omul vorbelor, pentru că în urma sa au rămas și fapte mărețe (mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial).
Ziglar s-a născut în statul Alabama (SUA) în anl 1926, iar prenumele (Zig) îl primește de-a lungul școlii primare. Varianta reală a prenumelui est: Hilary Hinton. El urmează cursurile colegiului Jackson (Mississippi) și, mai târziu, Universitatea South Carolina. Inițial a fost un simplu vânzător, iar în timp devine un vorbitor devoțional pornind mereu de la aceeași realitate. Deși inițial fusese interesat de tehincile de marketing și a mediului de afaceri, Ziglar își extinde tot mai mult aria de interes. Ajunge să conferențieze și să scrie despre viața de cuplu, creșterea copiilor și relații interpersonale. În anul 2007 trece printr-o pierdere temporară a memoriei, însă nu se lasă intimidat. Imediat după recuperare, scriitorul își continuă activitatea cu la fel de multă pasiune și eficiență.
Activitatea editorială este impresionantă. Scrie și publică efectiv din 1975 până în 2012, anul decesului. Prima carte se numea Cum să te vezi în top, ultima purta un titlu la fel de motivant: Născut să câștigi. Între acestea două, un raft întreg de lucrări antrenante și realiste. Multe dintre acestea au apărut deja în românește, iar vânzările stau bine. Interesul românilor pentru astfel de autori este în creștere, deci putem avea speranță. În hățișul năuc al societății moderne, avem nevoie adesea să fim trași de mânecă. Trebuie deopotrivă să încurajăm și să fim încurajați. Și, pe fondul unei asemenea nevoi, este bine să nu-i uităm pe cei care au făcut-o într-un mod profesional. Alături de alții, Ziglar este un nume ce trebuie reținut, frecventat și citat. A trăit pentru a-și împleti un destin înalt, dar pus în slujba semenilor săi.