La 4 noiembrie 1903 se năștea, în Swatow (China), cunoscutul scriitor creștin Watchman Nee. Numele reprezintă traducerea în engleză a celui original – Ni To-Seng – așa cum i se spunea în țara natală (în românește s-ar traduce prin „Ni-Străjerul”). Întâiul născut dintre cei nouă copii, copilăria și-a petrecut-o în Foochow – un port la Marea Chinei de Sud. Acele locuri i-au rămas vii în memorie până la sfârșitul vieții, cu pitorescul mării și furnicarul de oameni.
În anul 1920, pe când era încă tânăr, mama sa l-a invitat s-o asculte pe Dora Yu, una dintre cele mai îndrăgite misionare din această parte a lumii. În acea seară, prin puterea Cuvântului și a Duhului, Dumnezeu i-a atins inima în mod ireversibil. L-a primit pe Hristos ca Mântuitor personal, iar apoi a făcut următoarea declarație:
Ceea ce îmi cere Dumnezeu era să socotesc că tot ceea ce sunt și tot ceea ce am aparțin acum Altuia. Din pricina aceasta, n-am îndrăznit să irosesc nimic din banii, timpul sau energiile mele psihice și fizice, doarece consideram că nu mai sunt ale mele, ci ale Lui. A fost uimitor să descopăr lucrul acesta. Abia atunci a început adevărata viață creștină pentru mine.
Din momentul convertirii, Watchman Nee purta Biblia pretudindeni pe unde mergea. Dar nu numai atât. Pe măsură ce avansa cu lectura, el împărtășea celor din jur lucrurile descoperite. În anul 1934 s-a căsătorit cu Charity Chang, cu care formează o familie extraordinară. Neobosit, slujește prin predicarea Cuvântului și scrie pentru zidirea Bisericii cartea Omul spiritual. De fapt, este singura carte ce-a redactat-o el însuși, toate celelalte fiind predici care vor apărea postum. De asemenea, își formează un grup de ucenici pe care-i instruiește și-i trimite apoi pe marele ogor al Evangheliei.
În anul 1956 apare în fața Curții Supreme din Șanhai, fiind acuzat de a fi acționat împotriva guvernului prin activitatea sa religioasă, de a fi ajutat imperialismul și regimul naționalist, de a fi corupt tineretul și de a fi sabotat producția. Erau acuzații grele, mai ales într-o Chină decimată de un comunism feroce. În urma unui simulacru de proces, Nee este condamnat, în 1952, la 15 ani de închisoare. Cu toate că și-a ispășit întreaga pedeapsă, n-a fost eliberat. La vârsta de 66 de ani, în 1967, este mutat într-o închisoare cu regim mai blând. Sătănatea i se șubrezește, iar, acasă, iubita lui soție îl aștepta în fiecare zi. Drama este cu atât mai mare cu cât, în 1971, înainte ca el să se reîntoarcă, soția moare într-un accident. Un an mai târziu (în 1972) se stinge și el, după lungi și grele suferințe. Un final de cale mai puțin glorios din perspectiva oamenilor, însă atât de apreciat de Dumnezeu.
Watchman Nee rămâne ca un simbol de spiritualitate și curaj nu doar pentru creștinii din China. Opera lui este tradusă în multe limbi, fiind extrem de accesibilă și ziditoare. A ars precum o lumânare, dar a făcut-o cu un scop nobil, aducând atâta bucurie în jur. În tumultoasa istorie a secolului XX, el strălucește ca un martor de nădejde, un om care nu s-a temut decât de Dumnezeu. Prin viața și activitatea lui ne-a lăsat un model de urmat, un indiciu că acolo unde există credință toate există.