În anul 1872, într-o zi ca aceasta, se năștea – la Ploiești – Petre P. Negulescu. Micul nostru eseu omagial nu-i poate cuprinde îndeajuns personalitatea și opera. Filozof și om politic, P. P. Negulescu se înscrie inițial la Facultatea de Științe a Universității București (1889). Nu la multă vreme după înscriere, audiează o prelegere a lui Titu Maiorescu. Este copleșit de fervoarea maestrului și, fără ezitări, se transferă la Facultatea de Litere. Aici este remarcat într-un mod aparte, intrând oarecum în marea galerie a studenților maiorescieni: Constantin Rădulescu-Motru, Simion Mehedinți, Mihail Dumitrescu, Ioan Al. Brătescu-Voinești.
După obținerea licenței publică în Convorbiri literare (pe care o va și conduce începând cu 1895). În volum va publica Psihologia stilului, un fel de replică la viziunea promovată deja de Constantin Dobrogeanu-Gherea. La Paris (și la îndemnul lui Maiorescu), publică studiul Impersonalitatea și morala în artă, iar după întoarcerea în țară devine conferențiar de filozofie la Universitatea din Iași. Continuă să publice masiv în domeniul esteticii, dar și a filozofiei. Lucrarea sa de căpătâi rămâne totuși Filozofia Renașterii publicată în două volume în 1910, respectiv 1914. După o bogată activitate didactică la Iași, în 1910 se transferă la București unde ocupă catedra fostului său maestru Titu Maiorescu, devenit pensionar.
În plan politic fondează o nouă formațiune ce avea să poarte numele de Liga poporului. Sub conducerea ulterioară al ui Alexandru Averescu (celebrul general), această mișcare va deveni Partidul poporului. În perioada bucureșteană devine succesiv ministru al învățământului dar și președinte al Camerei Deputaților. Anul 1940 avea să fie aducător de amărăciune pentru Petre Negulescu. Urmare a guvernării legionare, este înlăturat abuziv de la catedra de filozofie. Acesta era doar începutul durerilor. Persecuțiile ce se vor abate asupra marelui profesor vor veni apoi din partea comuniștilor, care au văzut în el un pericol imens. Să nu uităm totuși că Petre Negulescu a fost și membru al Academiei Române, intrând în conștiința națională ca un mare om și un mare dascăl.
Deși este cunoscut mai degrabă specialiștilor decât publicului larg, cred că trebuie să ni-l apropiem mai mult. Restituirile biografice încep să prindă contur în literatura memorialistică, așa că avem deja pârghiile necesare. Să apreciem, printre altele, că într-o perioadă în care seducția legionară cucerea mințile timpului, Negulescu rămâne ferm pe poziție. Întâlnirea frontală cu comunismul este și ea demnă de atenție. Dincolo de toate, poți vedea în omul acesta rectitudine morală, disponibilitate pentru efort, dar și implicare civică exemplară.