La 18 martie 1874 se năștea Nikolai Berdiaev.
După o fază de început marxistă, a ajuns la o concepție care marca o reîntoarcere clară la șirul experienței religioase a ortodoxiei ruse. Expulzat din Rusia în 1922, s-a stabilit din 1924 la Paris, unde s-a împrietenit cu mulți inteletuali francezi și a dezvoltat un personalism existențial creștin original. În gândirea sa, un loc central îl deține ireductibilitatea persoanei, creată după chipul lui Dumnezeu și concepută în realitatea ei concret și în vocațiea ei pentru libertate și creativitate, care îl împiedică pe om să se fixeze în obiectivizările lumii. Într-una dintre lucările sale clasice – Sensul istoriei (1916) -, Berdiaev articulează impecabil această idee a libertății umane. Neexistând o lume creată închisă, separată prin esență și opusă lumii divine, sensul istoriei constă pentru el în cooperarea omului cu realizarea imaginii unei lumi permeabile la energiile divine și transfigurate de ele.