Exercițiu de neuitare: Nicolae Iorga

E

 

La 27 noiembrie 1940 se stingea, la Strejnic (jud. Prahova) marele istoric Nicolae Iorga. S-a născut la 17 ianuarie 1871 în Botoșani și a fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. George Călinescu spunea că Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul lui Voltaire”.

După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, termină Liceul Național din Iași, în 1888. Absolvă Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma „magna cum laude”. Continuă studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținînd doctoratul (1893) la numai 23 de ani. În același an devine și membru corespondent al Academiei Române, deși era o vârstă rar întâlnită pentru această demnitate. În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Începînd din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte, județul Prahova, iar din 1911 este membru activ al Academiei Române

Dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.

Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Cîteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume. Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost). Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii.

Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, iar între 1931-1932 a fost prim-ministru și ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici. În anul 1920 Nicolae Iorga fondat și condus Școala Română din Paris („Fontenay-aux-Roses”). De asemenea, a editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.). Împreună cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

Nicolae Iorga a avut un sfîrșit tragic, invers proporțional cu notorietatea de care s-a bucurat de-a lungul vieții. A fost ridicat de la vila sa din Sinaia și asasinat la 27 noiembrie 1940 de către Legiune. Conducerea decapitată a Gărzii de Fier îl considera responsabil de uciderea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea. Astfel, în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind și consilier regal, i-a intentat proces și liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Ulterior, Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui, înscenîndui-se o evadare. După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. 

Nicolae Iorga rămâne în conștiința românească drept un intelectual de o ținută uriașă. A fost implicat atât în cercetare, cât și în viața politică și socială. Mare dascăl și literat, atașat de istoria țării sale, dar și de destinul ei, acest mare român lasă în urmă o pildă exemplară. Tragicu-i sfârșit încununează o viață de luptă și devotament. A stat vertical atât în fața vieții, cât și în fața morții, cu o atitudine demnă de urmat.

comentariu

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.