La 13 septembrie 1881 se năștea, la Iași, prințul Matila Ghyka, ofițer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer și istoric român. Fiu al ofițerului Matila Costiescu și al Mariei Ghika, nepoata ultimului domnitor al Moldovei, Grigore al V-lea Ghika. Părinții săi divorțează timpuriu, el fiind adoptat de Grigore Ghyka (1867-1940), fratele vitreg al mamei sale. Pleacă la Paris, unde se pregătește în domeniul militar, cu specializarea în marină. La cumpăna dintre secole, îl găsim pe Matila navigând – ca ofițer de marină – pe mări și oceane în diferite scopuri. Abia la 1 octombrie 1900, Ion Lahovari (ministru de externe al României) îl convinge să se întoarcă în țară și să se înroleze în marina militară română. După o perioadă foarte rodnică în acest domeniu, în 1904, se reîntoarce la Paris pentru a-și continua studiile.
După o pregătire temeinică, intră în dipolomație ajungând la rangul de ministru plenipotențiar, funcție din care a demisionat de îndată ce Ion Antonescu a devenit prim-ministru. După Primul Război Mondial, a fost profesor de estetică la două universități din SUA. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale privitoare la numărul de aur și proporțiile ideale în artă și în natură. De asemenea, la 27 noiembrie 1918, Ghyka s-a căsătorit cu Eileen O’Conor (n. 1897), fiica fostului ambsador al Regatului Unit la Constantinopol și Sankt Petersburg.
În anul 1941, Matila Ghyka a publicat O Cronologie a Istoriei României, al cărui scop era să arate dreptul țării noastre asupra anumitor teritorii pierdute în 1940. În anul 1945, i s-a oferit posibilitatea să predea estetica la University of Southern California (Los Angeles). Pe lângă aceasta, el a ținut prelegeri și de filozofie a științei, dar și de semantică. A introdus în cursurile sale și elemente de metafizică, transformându-le în adevărate tratate de simbolism, concentrându-se asupra teoriei matematice a ritmurilor în literatură. În ceea ce privește ultima preocupare, el călca pe urmele altui mare cărturar român – Piu-Șerban Coculescu.
Mircea Eliade îl considera drept „omul universal al Renașterii rătăcit în veacul nostru, un om cu o cultură prodigioasă, științifică la fel ca și literară și istorică.” După cum spunea Solomon Marcus în Artă și Știință, „Matila Ghyka este marcat încă din tinereţe de o formaţie inter‑disciplinară, fiind în acelaşi timp inginer şi licenţiat în litere şi în drept. Lunga sa activitate în diplomaţie i‑a dat răgazul necesar pentru a acumula o vastă cultură şi pentru a edifica o operă de pionierat în domeniul esteticii, prin urmărirea sistematică a modului în care lucrările de artă se supun, ca şi natura, unor regularităţi susceptibile de o descriere matematică, sugerând unele corespondenţe profunde între gândirea ştiinţifică şi cea artistică, ca şi cum una s‑ar proiecta în cealaltă”.
În 1950 s-a retras în Europa, la momentul când avea aproape 70 de ani. A trăit într-o mică localitate de lângă Dublin (Irlanda), după o viață plină de activitate și distincții. Totuși, ultimii 15 ani au fost lipsiți de spectacol, aproape triști. Lipsit de resurse materiale, Ghyka a trăit precar, câștigându-și exisența din expediente. A făcut și diferite traduceri, a scris chiar romane polițiste (sub pseudonim) și nu s-a dat înapoi nici chiar când era vorba de munci manuale. Chiar și felul cum și-a trăit ultimii ani aduce un plus de valoare acestui mare bărbat. O viață plină de realizări, foarte activă și profundă. Nu doar că a fost deopotrivă un om de știință și un om de artă, dar a avut calități umane extraordinare. Puțin cunoscut totuși, el rămâne o figură importantă a istoriei noastre moderne, un etalon pentru multe generații de tineri și nu numai.