Tot într-un 27 februarie, în anul 1902, se năștea marele romancier John Steinbeck. S-a născut în localitatea Salinas (California), din doi părinți educați și cu vădite înclinații umaniste. Școala elementară și liceul le-a urmat în orășelul natal, iar apoi urmează cursurile Universității Stanford. Pentru a se putea întreține se vede nevoit să lucreze ca muncitor necalificat. Nu se dă înapoi de la munca fizică și, după unii, dezonorantă. Până când va începe să câștige din propriile producții literare va face diverse meserii.
Renumele său se sprijină pe romanele naturaliste care oglindesc viața muncitorilor, lucrări scrise în anii 1930. Printre acestea se numără Tortilla Flat (1935, ecranizat în 1942); Bătălie îndoielnică (1936); Oameni și șoareci (1937), precum și marele succes Fructele mâniei (1939).
În Al Doilea Război Mondial a fost respondent de război. Urmează apoi o altă serie de romane care-l vor conduce către Premiul Nobel în anul 1962. Drumul spre Nobel era pregătit de Cannery Row (1945); Perla (1947); Autobuzul rătăcit (1947) și La răsărit de Eden (1952).
Ar mai fi de menționat The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre) scrisă în 1961. Această lucrare este una dintre cele mai avizate critici ale decadenței americane. Marele scriitor înfiera pierderea absoluturilor și a moralității iudeo-creștine. Cam în acești termeni se consumă și ultimii săi ani de viață. Se stinge în anul 1968, într-un decembrie geros. A lăsat în urmă o operă impresionantă și plină de candoare; dar și o biografie demnă de studiat.