La 23 septembrie 1508 se stingea, la Veneția, Isaac Abravanel (după unii Abrabanel). Descendent al uneia dintre cele mai vechi și distinse familii evreieși spaniole, Isaac s-a născut la Lisabona. A fost un om politic, bancher, cărturar, filozof, rabin și exeget. S-a numărat printre conducătorii obștii evreiești din Portugalia și Spania, a fost trezorier al regelui Portugaliei, apoi vreme de opt ani ministrul de finanțe al Regatelor Castiliei și Aragonului. Pentru scurt timp a deținut funcția de trezorier al viceregelui Neapolelui și al dogelui Veneției.
Dincolo de aceste notabilități, a fost nițial preocupat de filozofie, dar ulterior din ce în ce mai atras de mistica iudaică. Ce uimește la acest gânditor, este aplecarea specială față de textul sacru. A scris comentarii la aproape întregul Vechi Testament având, la acea vreme, o abordare cât se poate de științifică. Nu a alunecat pe panta alegoriei, ba dimpotrivă a dat dovadă de rigoare exegetică. Influențat vizibil de Maimonide, el a scris și două opere filozofico-teologice sub intitulate Stâlpii credinței, respectiv Lucrările lui Dumnezeu. În general, Abravanel privea cu reținere semnele de civilizare a Europei. Asocia mereu avântul civilizațional cu decăderea morală, cu șubrezirea relațiilor interumane. După câte se pare, a fost influențat de stoici în privința respingerii luxului și de cinici în ceea ce privește atitudinea față de stat.