La 18 octombrie 1859 se năștea, la Paris, Henri-Luis Bergson. După studii în capitala franceză, obține în 1881 examenul de agregat în filozofie. În 1889 susține doctoratul în litere cu două teze: Eseu despre datele imediate ale conștiinței și Quid Aristoteles de loco senserit. Apoi urmează o serie întreagă de cărți care-i alcătuiesc opera. Este preocupat în special de antropologie, fenomenologie și științe umane în general. Devine membru al Academiei Franceze (în 1914), iar apoi – în 1927 – obține Premiul Nobel pentru Literatură.
A avut o filozofie dualistă în mai toate abordările sale. Omul este câmpul de luptă a celor două forțe contrare: spirituală și materială. De aici o sumedenie de stări și atitudini, de aici conflictul tot mai evident al celor două categorii. În lupta sa cu instinctul și materia, omul ar trebui să se folosească de facultățile mentale (în special de intuiți și memorie) pentru a se ridica la adevărata lui statură.
În felul acesta, Bergson a pledat pentru o filozofie a spiritului, rafinată și care totuși să ajungă la mase. Deși remarcabil în gândire și ficțiune, el considera că oamenii de rând au o înțelegere mult mai profundă a lucrurilor decât am putea-o noi crede. A avut o influență covârșitoare atât în Europa cât și în America, iar acest fapt îi conservă neuitarea. E greu să înțelegi filozofia modernă fără a-l lua serios în calcul.