S-au scurs zece ani de când – la 13 martie 2002 – se stingea filozoful german Hans-Georg Gadamer. Fără îndoială cel mai mare hermeneut al secolului XX, Gadamer s-a născut la 11 februarie 1900. A trăit peste un secol, fiind mereu preocupat de reabilitarea filozofiei practice, din care a dezvoltat în mod special fenomenul comprehensiunii.
S-a născut în Marburg, Germania, fiind fiul unui profesor de chimie ce va deveni ultierior rectorul universității din oraș. Deși părinții și-au dorit să urmeze științele naturii, filozoful de mai târziu se dovedea mult mai atras de umanistică. În felul acesta a juns să viziteze Freiburgul și să studieze cu Martin Heidegger. I-a avut ca și colegi pe Leo Strauss și pe Hannah Arendt, ca să-i menționăm pe cei mai cunoscuți. Devine profesor în 1929 și exercită această meserie destul de puțin. Spre deosebire de Heidegger, Gadamer este antinazist iar datorită acestei poziții a fost mutat la sfârșitul războiului la Universitatea din Leipzig. În 1946, după ce americanii l-au declarat curat, a fost numit rector la această universitate, dar faptul că estul Germaniei a devenit comunist l-a obligat să se retragă în vest. A acceptat o catedră la Universitatea din Frankfurt pe Main și apoi a devenit succesor al lui Karl Jaspers la Heidelberg (în 1949). Aici a rămas ca și profesor emerit până la deces.
Pledând pentru nevoia de tradiție a modernilor, Gadamer a transformat intuițiile fundamentale ale lui Husserl și Heidegger în premisele unei hermeneutici ontologice. Din această perspectivă, tradiția reprezintă o prezență vie în procesul dialectic. Cercul hermeneutic nu este, așadar, unul vicios, ci arată înrădăcinarea omului în istorie ca un dat fundamental. Apartenența noastră la tradiție ne interzice să credem că am putea înțelege un autor mai bine decât se înțelegea el pe sine. Conștiința interpretului este marcată de efectele istoriei.
Aceste idei și multe altele au fost discutate în prelegeri și eseuri. De menționat este opera vieții sale, Metodă și adevăr publicată în anul 1960. Această lucrare s-a născut din polemica cu J. Habermas, o polemică ce a consolidat prietenia dintre cei doi. Nu același lucru se poate spune despre polemica ce-a avut-o cu Jacques Derrida, cu care nu a avut suficiente elemente comune. O viață activă, așadar. O viață care încă n-a fost studiată suficient, deși ne așteptăm la biografii tot mai consistente. H.-G. Gadamer este un autor de neocolit pentru cei preocupați de filozofia modernă și nu numai.