La 23 mai 1498, în Piazza della Signoria din Florența, era ars pe rug Girolamo Savonarola. După o viață trăită cu îndrăzneală și smerenie, în fața greului supliciu, martirul exclama: „O, Domnul meu, de mii de ori mi-ai șters păcatul. Nu mă bizuiesc pe neprihănirea mea, ci doar pe mila Ta.”
S-a născut într-o familie de nobili italieni din Ferrara, Italia. Din fragedă copilărie a fost interesat de scrierile marilor oameni. A luat lecții de filozofie, logică și medicină de la tatăl și bunicul său. Se remarcă influența decisivă a bunicului, Michele, un doctor celebru și care avea principii morale foarte stricte. Cu toate acestea, în ciuda așteptărilor familiei, Savonarola a fost mult mai atras de credința creștină. Era încă foarte tânăr când, într-o scrisoare trimisă tatălui său, condamna „stricăciunea poporului italian”. De-a lungul anilor formativi, Savonarola avea să identifice păgânismul promovat de umanism în artă și poezie, fapt care degrada spiritul creștin.
La 24 aprilie 1475, părăsește casa tatălui său și își abandonează studiile de medicină (după ce și-a luat licența în arte liberale). Abia atunci tânărul Savonarola urma să apuce pe drumul vieții sale. Ajunge la Bologna unde intră în ordinul dominican, devenind unul dintre cei mai interesanți monahi ai vremii sale. Întors la Ferrara, patru ani mai târziu, acesta începe să țină studii biblice și să promoveze învățătura creștină un un devotament extraordinar. De asemenea, dezvoltă o pasiune aparte pentru opera lui Toma din Aquino, dovedindu-se un slujitor luminat și bine pregătit. Îndrăgit de către oamenii de rând – incrimina fără nicio rezervă expoatarea săracilor, disprețuit de clerul superior al Bisericii Catolice – detesta la scenă deschisă întreaga corupție bisericească, Savonarola a intrat făcut istorie într-o vreme dificilă. Dacă ar fi să identificăm principalii oponenți ai săi, aceștia ar fi Ducele de Milano și Papa Alexandru VI.
În anul 1482 este trimis la Florența, pentru a preda la San Marco, iar aici reputația lui va atinge apogeul. Să ne aducem aminte că la acea vreme Florența germina Renașterea literelor și a artelor, găzduia sculptori și pictori celebrii, bucurându-se de o autonomie culturală și politică fără precedent. Stabilit la mănăstirea San Gimignano, de acum marele predicator va ține o succesiune de mesaje profetice – între anii 1485-1486 – în care va chema întreaga creștinătate italiană la reformă. Fără o schimbare radicală, soarta Bisericii Catolice era pecetluită – obișnuia să argumenteze convingător acest om al lui Dumnezeu.
După un sejur de un an petrecut în Bologna, Lorenzo de Medici îl recheamă la Florența, încercând să exploateze politic popularitatea lui Savonarola. Vremurile devin din ce în ce mai grele, însă predicarea acestui om rămâne nealterată. Dinastia de Medici se ridică în cele din urmă împotriva lui, însă invazia regelui Charles VIII (în 1494) avea să schimbe definitiv soarta lucrurilor. Printr-o cunjunctură anume, Savonarola este propulsat în fruntea cetății, încercând să instaureze un fel de democrație care să promoveze dreptatea și demnitatea oricărui om. El dorea ca Florența să devină orașul lui Dumnezeu, iar regiunea din jurul lui o republică creștină în toată puterea cuvântului. Și iată cum, pentru puțină vreme, acest spațiu al libertinismului renascentist a devenit un loc al venerării lui Dumnezeu și a celor sfinte.
Succesul lui Savonarola n-avea cum să treacă neobservat. Invidii dintre cele mai amare se vor îndrepta împotriva lui, iar puternicii vremii (ducele de Milano și papa) se vor coaliza. Papa a încercat să-i ofere, drept târg, poziția de cardinal pe care acesta, bineînțeles, a refuzat-o cu demnitate. Dezlănțuirea puterii religioase și politice deopotrivă a fost fără precedent. Savonarola este acuzat de nesupunere și erezie, apoi condamnat la moarte prin ardere pe rug. Lucrările lui – precum Triumphus crucis și Compendium revelationum – au fost interzise, iar slujirea predicatorială i-a fost restricționată. Toate acestea n-au făcut decât să prevestească moartea martirică a acestui mare bărbat al credinței, veritabil slujitor al Cuvântului într-o vreme de criză spirituală și morală.
Exemplul lui continuă și azi să facineze. Creștini de diferite confesiuni se înclină înaintea unui asemenea curaj, salutând în Savonarola un om care a fost deasupra propriei istorii.